Reprezentanții Primăriei Giroc anunță că traficul rutier pe Calea Timișoarei va fi reluat de vineri, în jurul orei 16. În schimb, aceștia anunță alte restricții, dar pentru luna octombrie, la viitorul sens giratoriu de lângă șoseaua de centură.
„Vești bune! Lucrările la trecerea de cale ferată se apropie de finalizare. Astăzi, în jurul orei 16, traficul rutier va fi reluat pe Calea Timișoarei. (…) Lucrările la sensul giratoriu ce urmează să se realizeze lângă șoseaua de centură sunt în faza de avizare și se vor realiza în perioada vacanței din octombrie, pentru a minimiza disconfortul creat. Vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere!”, anunță reprezentanții primăriei.
S-a montat bariera
Vă amintim, până acum, trecerea la nivel de pe Calea Timișoarei avea doar instalație de semnalizare a apropierii trenurilor fără semibariere, dar acum au fost instalate atât barierele, cât și alte dispozitive de semnalizare necesare pentru siguranța rutieră.
„Trecerea de cale ferată va fi dotată cu barieră, instalație de semnalizare a apropierii trenurilor, de tip BAT, dispozitive cu lumină intermitentă roșie, dispozitiv de avertizare sonoră, dispozitiv cu lumină intermitentă albă, unități luminoase pe corpul barierei. Se vor instala și 2 camere de supraveghere video IP, pentru supravegherea trecerii la nivel și a instalației BAT”, precizau reprezentanții CFR Infrastructură Timișoara în primele zile de lucrări.
;
Într-o informare de joi, reprezentanții companiei de stat precizau că lucrările „se apropie de final”, pe 5 și 6 octombrie mai fiind doar de montat sau așternut sistemul de dale cu comportare elastică din cauciuc, barierele, sistemul de semnalizare și stratul de rulare rutier.
Traficul de Calea Timișoarei fusese închis în zona lucrărilor și deviat pe rute alternative din 26 august.
Trimite articolul
XE mai simplu cu bariere. E mai mult de munca cu pasaj
-
Cunosti zona?
Doua săptămâni pentru o bariera :))
-
Ce studii si ce expertiza ai in domeniul constructiilor?
-
Păi dacă Românica scoate cei mai proști ingineri și proiectanți pe bandă rulantă.
-
de fapt a durat exact 1 saptamana; au redeschis exact cand au spus ca vor termina lucrarile. comentezi fara sa cunosti.
-
de fapt sunt doua bariere intr-o saptamana :))
O mare problema organizatorica a fost devierea traficului, spre vatra satului Giroc, peste camp. Praful generat de masini a fost infernal. Casele din vecinatatea acestui “drum” de pamant au fost pur si simplu acoperite de un strat foarte gros de praf. Iar locuitorii au fost intoxicati. Nu se putea respira.
Au fost vazute inclusiv tiruri pe acest teaseu peste camp.
Dar mai periculos decat traficul este trecerea la nivel de cale ferata de peste camp. O trecere fara nici un fel de semnalizare. O trecere cunoscuta de autoritati dar “trecuta cu vederea”.
Atrag atentia asupra pericolului enorm atat pentru sanatate cat si pentru siguranta.