Centura de Sud leagă ieșirea din Timișoara spre Utvin, Sânmihai cu Calea Lugojului, prin Chișoda, Giroc, Moșnița, Ghiroda. Centura este în lungime de aproape 26 de kilometri.
Reprezentanții DRDP Timișoara transmit că, în luna septembrie, antreprenorul a început să facă umpluturi cu piatră spartă în zona Utvin, iar peste jumătate dintre podețe sunt în diferite stadii de execuție.
„Peste jumătate din totalul celor 42 de podețe de pe traseul centurii sunt în diferite stadii de execuție. Antreprenorul Tirrena Scavi a început să facă și umpluturi cu piatră spartă, pentru fundația drumului, momentan în zona localității Utvin. În paralel cu lucrările la peste 25 de podețe (hidroizolații, umpluturi, cofrare, egalizare etc.), continuă stabilizările terenului, decopertările și umpluturile cu pământ. Cercetarea arheologică este în derulare la situl 2, în zona Moșnița Nouă, cu 10 muncitori și 2 arheologi. Pe șantierul variantei de ocolire se află zilnic ingineri, proiectanți, topografi, tehnicieni, operatori, muncitori, în total circa 150 de persoane”, transmit reprezentanții DRDP Timișoara.
De proiect și execuția centurii de Sud se ocupă firma Tirrena Scavi Spa. Valoarea contractului depășește 60 de milioane de euro, iar lucrările trebuie să fie gata în 24 de luni (lucrările au început în 25 martie 2020).
După ce va fi gata și centura de Sud mai rămâne de realizat tronsonul dintre ieșirea spre Utvin și Calea Aradului, prin Săcălaz. Odată construită, centura de Sud a orașului va avea o garanție de zece ani.
Trimite articolul
XNumai dume, saptamanal…
Veniti concret cu procentul de realizare a lucrarilor! Cat e, 3-4%? Ca nu vad decat niste structuri din beton izolate si pamant decopertat. O sa fie gata peste 10 ani.
-
Nu e nici un procent. Trec pe unde lucreaza baieti astia de 2-3 ori pe sapt, si .. sunt putini si lureaza ca primaru. Se fac ca lucreaza.
se fac ca lucreaza acum, inainte de alegeri….
sper sa nu mai iasa nici psd nici pnl aici si nici la judet…
Se inainteaza infim.
Bugetul alocat centurii a fost diminuat mult pentru 2020.
Stadiu fizic circa 3 %….mai dureaza vreo zece ani!
De drumul Boiilor ce mai stiti?
-
Ambrozia de un metru crescuta printre betoanele ce ar trebui sa fie la final trotuare si piste de biciclete
Pe cand o noua filmare cu drona ?
Este de mirare ca Romania nu este prima in lume in constructii vazind atitia “specialisti” ce isi etaleaza cunostintele pe site.
-
Daca nu se face o prezentare a lucrarii de catre beneficiar , daca nu exista transparenta ….. etc asa se face munca la stat , lasa ca stim noi si basta nu este ca intro multinationala cu termene , rapoarte etc
Rămâne de văzut în 2022 daca termenele s-au respectat. Spor la treabă!
Mai este mult pana departe. Guraliva Sunatoare de Timis ,nu particiipa ? Ce poze mai facea cu Robulion pe centura,acum 4ani . Ce promisiuni care au devenit intre timp adevarate minciuni.Noroc ca nu sunt singulare in cxei 30 de ani