JazzTM 2017 va avea loc în perioada 30 iunie – 2 iulie în diferite locații din zona centrală a orașului. Scena principală va fi montată în Piața Victoriei.
După patru ediții de succes, JazzTM revine cu a cincea. Se anunță un festival de neratat, asta dacă e să ne luăm după numele confirmate până acum. Este vorba despre The Chick Corea Elektric Band.
„Una dintre cele mai frumoase vești pe care puteam să vi le dăm despre cea de-a cincea ediție a festivalului este asta: The Chick Corea Elektric Band feat. Frank Gambale, Eric Marienthal, John Patitucci și Dave Weckl vin, pentru prima oară în România, la JazzTM”, au transmis organizatorii festivalului.
Chick Corea este un pianist american ale cărui compoziții sunt considerate „jazz standards”, adică reprezintă o parte foarte importantă a muzicii de acest gen, făcând parte din repertoriul multor artiști. De-a lungul anilor, Chick Corea, care are 75 de ani, a fost nominalizat la nu mai puțin de 63 de premii Grammy dintre care a câștigat 22.
În 1986 s-a înființat trupa The Chick Corea Elektric Band, din care fac parte și Frank Gambale (chitară), Eric Marienthal (saxofon), John Patitucci (bass) și Dave Weckl (tobe).
Citiți principiile noastre de moderare aici!