În timpul ploilor, atunci când debitele sunt foarte mari şi depăşesc, pentru scurt timp, capacitatea de preluare şi transport a reţelei, sistemul intră sub presiune şi apa poate refula în subsoluri.
Reprezentanţii Aquatim au constatat că subsolurile cu probleme au avut iniţial alte destinaţii, fiind transformate ulterior în locuinţe ori spaţii comerciale. Odată cu noile amenajări au avut loc lucrări la partea de instalaţii, iar acestea nu s-au făcut corespunzător, astfel încât să se prevină riscul de inundare, potrivit operatorului.
„Inundarea subsolurilor este o problemă cu care Timişoara se poate confrunta în timpul ploilor torenţiale. În urma intervenţiilor prestate de Aquatim la solicitarea utilizatorilor, s-a constatat că toate aceste subsoluri inundate au avut iniţial altă destinaţie, fiind magazii, subsoluri tehnice, boxe etc. Din cauza dezvoltării pieţei imobiliare, multe subsoluri au fost transformate în locuinţe, birouri sau spaţii comerciale. În aceste incinte s-au făcut, astfel, lucrări de modernizare, cum ar fi montarea instalaţiilor sanitare, ceea ce a implicat şi legarea subsolurilor la reţeaua publică de canalizare. Din păcate, legarea instalaţiilor interioare de canalizare la sistemul public s-a făcut în cele mai multe situaţii neautorizat, fără un proiect tehnic care să prevadă soluţiile tehnice adecvate pentru evitarea riscului de inundare al acestor spaţii, prin reţeaua publică, la ploi torenţiale”, spun reprezentanţii Aquatim.
Aceştia amintesc şi faptul că deţinătorii respectivelor spaţii sunt responsabili de asigurarea condiţiilor adecvate de conectare la reţeaua publică, că „imobilele cu subsoluri echipate cu instalaţii sanitare trebuie să se racordeze doar cu respectarea măsurilor speciale anti-refulare din colector spre subsol (clapete, vane sau staţii de pompare a apelor uzate)”.
Reprezentanţii societăţii de apă-canal spun însă că există soluţii tehnice care pot fi implementate pentru evitarea inundaţiilor, iar consumatorii pot beneficia de consultanţă gratuită la cerere. Operatorul a şi prezentat, de altfel, două posibile soluţii.
„Aquatim, ca furnizor al serviciilor, poate recomanda soluţii tehnice, oferind la cerere, proiectanţilor sau utilizatorilor serviciilor, consultanţă de specialitate, fără a percepe taxe. Spre exemplu, una dintre soluţiile posibile este montarea pe reţeaua interioară de canalizare a unei clapete antirefulare, dar, în această situaţie, este foarte important ca apa de ploaie colectată de pe acoperişuri sau alte suprafeţe să fie evacuată după clapetă şi, pe perioada ploilor torenţiale, consumul interior de apă să fie limitat, pentru a evita inundarea. O altă soluţie este colectarea apei de ploaie într-un bazin, de unde să fie refulată cu o pompă în racordul de canalizare, de preferinţă după încetarea ploii şi revenirea sistemului de colectare la regimul normal de curgere”, au arătat reprezentanţii Aquatim.
Citiți principiile noastre de moderare aici!