Este vorba despre o lucrare de asfaltare a drumului județean 609H Babșa-Ghizela, în lungime de 4,85 kilometri. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat in 3 octombrie 2016, iar termenul de execuție era de cinci luni. Prețul contractului este de 4.915.300 lei (TVA inclus).
„Lucrările au durat până la acest moment întrucât: ordinul de începere a fost dat în data de 3 octombrie 2016. Constructorul a putut lucra datorită condițiilor meteo până in data de 12 decembrie 2016. Ulterior au fost reluate lucrările în data de 2 iunie 2017, deoarece până la această dată am finalizat procedura de achiziție a serviciilor de dirigenție de șantier. Așa cum am mai menționat, odată cu desființarea vechii Direcții de Drumuri și înființarea DGT s-a realizat externalizarea serviciilor de dirigenție”, a scris vicepreședintele CJ Timiș, Roxana Iliescu, pe Facebook.
Conform vicelui CJ Timiș, lucrările de execuție sunt finalizate in proporție de 80%.
La această lucrare, dirigenția este asigurată de către SC SEAL Control & Consulting SRL, iar executantul este SC PORR CONSTRUCT SRL.
Citiți principiile noastre de moderare aici!