Potrivit acestuia, primăria a decontat până vineri, 19 august, 277.709.882,00 de lei. Doar în infrastructura de învățământ, primăria a investit 30 de milioane de lei în primele opt luni din acest an, o sumă egală cu tot ce s-a investit în perioada 2012 – 2015.
Investiția în educație
Anul trecut, municipalitatea a investit 41 milioane în infrastructura educațională, o sumă mai mare decât în orice alți patru ani de mandat precedent.
„După anii lipsiți de investiții semnificative, care ne-au pus răbdarea la încercare și ne-au afectat calitatea vieții, ne propunem să majorăm sumele investite. Începe în curând școala și revin în discuție condițiile din școli și grădinițe. În lipsa investițiilor, doar cu reparații, nu pot fi asigurate condițiile pe care cu toții ni le dorim pentru copiii noștri.
Diferența se va vedea după o perioadă mai lungă și doar în urma investițiilor. Prin urmare, ne propunem să depășim suma de 41 de milioane investită în educație”, a precizat, miercuri, viceprimarul Ruben Lațcău.
Edilul mai spune că Primăria Timișoara se pregătește și pentru anul viitor, când orașul va fi capitală culturală și vom avea nevoie de cât mai multe spații dedicate evenimentelor culturale.
„Suntem atenți și răspundem nevoilor de finanțare. Am atins 21,8 milioane în primele opt luni ale acestui an, deja o sumă mai mare decât totalul pe anul trecut, 20,7 milioane lei. Din 2013 până în 2020 primăria a investit 43,9 milioane de lei în spațiile de cultură, în 2021 și opt luni din 2022 am ajuns până vineri la 43,2 milioane. Cu siguranță vom depăși cu mult, în doi ani, suma pe care administrația precedentă a investit-o în opt ani”, a mai declarat Lațcău.
Investiția în infrastructură
În ceea ce privește infrastructura, acesta a detaliat că de la începutul anului până vineri, 19 august, primăria a investit 190 de milioane de lei (150 de milioane din bugetul local) în proiectele pe care le are în oraș.
În suma aceasta nu intră fondurile europene pentru apă-canal, implementate de Aquatim, în valoare de 150 milioane lei, care vor fi implementate până în 2024.
Rețeaua de termoficare a beneficiat de 30 milioane lei, iar 160 milioane de lei au fost investite în cale de tramvai și infrastructură rutieră.
„Până la sfârșitul acestui an mă aștept să depășim 250 milioane lei. Nu va fi suficient din păcate, nevoile sunt uriașe: nu avem centură, inel IV, sunt necesare și poduri noi peste Bega, descărcări; rețeaua și vehiculele de transport public sunt vechi, iar toate acestea nu pot fi rezolvate în doi ani, probabil nici în patru. Prioritățile la nivel local au fost altele și, din păcate, sunt altele la nivel județean și național în continuare, drept dovadă Centura de Sud și drumul de la Giarmata.
Pentru rutier fondurile europene nu mai sunt o soluție, investițiile în infrastructură trebuiau planificate și începute în 2012, ca să beneficiem de banii europeni, așa și-a făcut Oradea pasajele peste centură. Acum finanțarea Comisiei Europene s-a schimbat și trebuie să facem din fonduri locale sau naționale ce n-am știut sau n-am putut să facem până acum.
Aceste lucruri nu fac referire la moșteniri, sunt niște cifre care spun realități de nediluat. Asta nu înseamnă că am ajuns foarte departe, e nevoie ca ani de zile administrația să investească zeci de milioane într-o școală sau spațiu cultural ca acela să fie finalizat și folosit.
Dacă prioritizarea banilor se face mereu după criterii de like-uri sau presiune politică, lucrările ajung nefinalizate, blocate sau neîncepute; panseluțele și gazonul irigat în centru sunt frumoase, dar nu țin pentru școlile, drumurile sau infrastructura de care avem nevoie. Această consistență administrativă ne-a lipsit în ultimii ani și este un motiv important pentru care simțim că am rămas în urmă”, a fost de părere viceprimarul.
Trimite articolul
XDar viceprimarul Ruben Lațcău,dece nu spune cat a fost fondul de salarizare pentru “SPECIALISTII USR DIN PRIMARIE” cat sa cheltuit pentru achizitionarea de carbune pentru iarna.Numai si numai povesti si laude cu actiunele pornite de alti si pe care ei nu reusesc nici macar sa le receptioneze (Maresal Prezan) au avut nevoie de 2 luni sa redea circulatie troleibuzelor artera
la preturile de azi….
unde sunt banii ? ca eu nu ii vad nici unde, drumurile sunt praf, trotuarele praf, circulatia praf, cladirile praf? ce a facut poponarul de fritz impreuna cu usr partidul antifamilie si pro gay pt timisoara ?
-
Mergi in Rusia, Serbia.
proiectele lui robu și preturile crescute. nu au useristii nici o contribuție. doar se lauda ca de obicei cu nimicul pe care îl produc
Sa vedem ce investitii mai faceti cand terminati proiectele lui Robu, pentru ca voi nu ati inceput nimc de anvergura. Voi nu stiti decat sa il criticati pe Robu, desi practic doar continuati ce a inceput el. Nu aveti viziune, nu aveti competenta sau experienta sa conduceti un oras ca si Timisoara.
Pe ce ati cheltuit banii ca nu se vede mai nimic in oras? Consultanta, studii de prefezabilitate? Teparilor!
Multi vorbesc, putini pricep ! Proiectele lui Robu ?! Te ia risaul : Robu a mostenit de la Ciuhandu 38 ( treizecisiopt ) de proiecte cu finantare europeana ! In ultimii 4 ani de mandat Robu a facut 2 pasaje, extins 2 poduri, inceput Podeanu, Alexandrescu. Acum – in 2022 – sint in lucru 4 mari santiere insclusiv cu schimbarea sinelor d etramvai : Buziasului, Solventul, Bogdanestilor, Cetatii. Din toate proiectele astea Robu a asigurat finantare nerambursabila doar ptr Bogdanestilor. De unde bani pentru restul ? din bugetul orasului dar sigur, nu se vad. Pina si pentru celebrele tramvaie din Turcia pe bani europeni ( sic ! ) si pentru Bogdanestilor Primaria a trebuit sa ia un credit de 20 milioane eur de la Banca Mondiala pentru a asigura partea de finantare a orasului.
-
Vezi ca dai pe afara de atata obiectivitate.
Bravo Ruben! Da bani la educație ca sigur ști tu cel mai bine cum e sa nu fi deștept!