Primăria Giarmata rămâne fără viceprimar. Larisa Mărgineanu (PNL) a fost aleasă în luna aprilie în Executivul primăriei, la șapte luni de la alegerile locale din toamna anului trecut. Atât au durat negocierile pentru viceprimar. Se ocupa de probleme sociale, de mediu și administrative la primărie, dar în urmă cu câteva zile a decis să demisioneze din funcția de viceprimar. Și-a găsit locul de muncă pentru care s-a pregătit și la care visa de mult timp.
„Decizia este una strict personală și, pentru că îmi doresc foarte mult să nu existe speculații pe subiect, o voi explica pe scurt. Am oportunitatea de a ocupa un post într-o companie multinațională, pe care l-am dorit de foarte mult timp și pentru care m-am pregătit în toți anii de școală și de după. Îmi urmez visul și pentru mine acest pas reprezintă o împlinire personală și profesională. Pe de altă parte, renunț la funcția de viceprimar cu strângere de inimă, pentru că am început multe proiecte și am format o echipă frumoasă cu care am lucrat direct”, a scris Larisa Mărgineanu pe Facebook.
Fostul viceprimar al Primăriei Giarmata spune că poate să își aducă aportul în dezvoltarea comunității și în calitate de consilier local, pentru că rămâne să reprezinte PNL în Consiliul Local Giarmata.
„Regret plecarea doamnei viceprimar, o apreciez sincer pentru tot ce a făcut în lunile petrecute lângă noi, a fost un om de bază în primărie și sunt convins că va rămâne la fel”, a transmis primarul Claudiu Mihălceanu.
Echipa din primăria de la marginea Timișoarei a ținut să îi ureze succes în carieră și să anunțe că „se bazează pe expertiza și dedicarea ei și de acum încolo”.
Trimite articolul
XPostul de viceprimar a propulsat-o în compania multinațională….
“Fostul viceprimar al Primăriei Giarmata spune că poate să își aducă aportul” – sa aiba aportul. Revine la DS Smith?
Își urmează visul de angajat. Cum sa iti urmezi visul angajandu-te?! Totul este de o uratenie morbida…
Palaria prea mare si salariul prea mic pentru ea. Decat sa iti prinzi urechile prin primarie, mai bine o freci pe la multinationala.
Vedeti eu consider asta o problema.
Ca demnitar, angajat intr-o institutie publica nu poti sa ai si o slujba la o companie privata.
Cum iti aloci timpul? Cand esti de la ora 8-9 pana la ora 16-17 la un angajator privat, cum mai ai timp si sa lucrezi ca si consilier la o primarie?
-
Indemnizatia de consilier e foarte mica undeva max 500 lei pe luna, cum sa traiasca cu aceasta suma ? Indemnizaţia lunară pentru consilierii locali, respectiv judeţeni care participă la şedinţele ordinare ori la şedinţele extraordinare ale consiliului local este în cuantum de până la 10% din indemnizaţia lunară a primarului.
-
Vad ca nu cunosti functionarea administratiei.Ea nu vine ca si consilier dupa programul de la privat. Consilier local înseamnă că ea vine o dată pe luna la sedinta ordinara a consiliului local. Desigur pot exista sedinte extraordinare.
Este o pierdere pentru Primarie, un castig pentru multinationala. Pacat ca a plecat din politica. De fapt, nu a plecat. A ramas ȘI / ȘI.
Sper ca si edilul din Timisoara cu consilierii lui sa faca la fel!
Mda. Mare regret are d-ul primar! Făceau o echipă împreună, e adevărat. Ambii sunt pe lângă administrație, Nici nu știu, dar nici nu vor. Primăria nu e nici multinațională și nici srl-ul dl-lui primar..