La începutul acestui an, viceprimarul liberal Cosmin Tabără a solicitat includerea în bugetul local a documentației necesare pentru reabilitarea Complexului Sportiv Bega.
Potrivit edilului, acesta este singurul bazin municipal și singura sală de gimnastică de unde au plecat campioni naționali, internaționali și olimpici.
„În condițiile în care se prezintă acest complex nu putem vorbi decât despre amăgirea performanței de pe o zi pe alta și nu de îmbunătățirea ei. Am semnat caietul de sarcini privind achiziționarea serviciilor pentru a expertiza aceste clădiri, pentru a întocmi documentațiile pentru un viitor complex sportiv modern și util. Este nevoie de refacerea lui în totalitate, de extinderea lui pe verticală, aceste lucruri vor ieși din documentațiile ce vor fi realizate. Sunt «ucigătoare» aceste proceduri, dar fără ele nu putem înainta. Am prevăzut în buget suma, acum e gata și caietul de sarcini. Îl scoatem la licitație și în scurtă vreme sper să parcurgem acești pași necesari”, a transmis, vineri, viceprimarul Timișoarei.
Cosmin Tabără este de părere că sportul reprezintă o investiție în viitor și în sănătate.
„Din acest motiv Timișoara trebuie să redevină o pârghie în dezvoltarea și progresul acestuia în condițiile și cerințele normelor moderne care se impun. Sportul trebuie să fie parte integrantă din stilul de viață al fiecăruia dintre noi”, susține Cosmin Tabără.
Trimite articolul
XSi pe perioada cat bazinul este inchis, copiii nostri unde se vor putea antrena?
-
in cele 4 bazine promise din 2012 , cele de langa noul stadion si noua sala de sport …