Ceea ce am incercat in acesti doi ani si jumatate e sa facem dreptate pentru cei loviti de taierile din 2010, dar si pentru categorii uitate de guvern cu niste venituri foarte mici – precum medicii si profesorii tineri. Am incercat sa sprijinim cat mai multe categorii cu masurile luate, dar sunt foarte constient ca mai sunt multe de facut. O bună parte a românilor deja simt în propriile buzunare faptul că bugetul a avut mai mulți bani, pentru ca economia a crescut si am redus risipa. O simt pensionarii a căror pensie s-a mărit de la an la an, o simt cei care beneficiază de salariul minim pe economie care a crescut la 900 de lei și o simt toți cei care beneficiază de ajutoare sociale mărite.
Iar în proiectul de buget pentru 2015sunt cuprinse deja măsuri precum majorarea tuturor pensiilor cu 5% şi creşterea pensiei minime de la 350 la 400 de lei, dublarea alocaţiei pentru 500.000 de copii din familiile sărace, creşterea salariului minim,majorarea cu 16% a indemnizaţiei persoanelor cu dizabilităţi, marirea salariilor profesorilor.Știm că mai avem multe de făcut, dar lucrurile sunt pe drumul cel bun si ii indemn pe oameni sa aiba incredere.
L-ati acuzat pe dl Iohannis ca va taia pensiile daca va ajunge presedinte. Care e argumentul dvs?
Programul domnului Iohannis ar costa bugetul de stat peste 6 miliarde de euro doar în 2015! Aceşti bani nu pot veni decât din noi datorii şi din tăieri de salarii si pensii. Să nu uităm că premierul propus de Klaus Iohannis este Cătălin Predoiu, a carui semnatură se află pe toate deciziile de tăieri de salarii şi pensii din 2010.
Chiar recent, la o emisiune TV, cand a fost intrebat daca va mentine indexarea pensiilor, a refuzat sa spuna DA! Prin urmare, chiar cred ca dl Iohannis are in plan taierea pensiilor, si argumentele sunt chiar declaratiile si proiectele domniei sale.
Cum va evolua economia României în 2014?
În cei doi ani și jumătate de când suntem la guvernare, România a avut creștere economică, iar în 2013 chiar am uimit toata Europa si am depasit si cele mai optimiste prognoze. Anul acesta până acum toate semnalele sunt bune: ultimele date ne arată că producția industrială a crescut, a crescut consumul, exporturileau ajuns la un maxim istoric, ceea ce este foarte bine.
O altă veste excelentă este faptul că avem excedent bugetar, ceea ce înseamnă că guvernul a cheltuit mai puțini bani decât a încasat. De aceea ne gândim acum să plătim în avans banii câștigati în instanță de profesori, magistrați și alți funcționari care au dat guvernul Boc în judecată. Am ajuta astfel bugetele pe 2015 și 2016 și am încuraja consumul, pentru că oamenii ar primi banii în luna decembrie, luna sărbătorilor.
Vreau ca toti romanii sa inceapa sa simta in propriile buzunare ca economia incepe sa mearga bine!
În statistici, lucrurile arată bine, dar care este efectul rezultatelor economice asupra românilor?
Tocmai asta imi doresc: sa ajunga fiecare familie din Romania sa simta aceste rezultate bune in propriul nivel de trai. De aceea marim pensiile si salariile, de aceea crestem diverse ajutoare si indemnizatii, de aceea am redus TVA la paine si vom reduce si la fructe, legume si carne, de aceea am redeschis spitale. In acelasi timp, am redus CAS si am eliminat peste 90 de taxe si tarife, ca sa ajutam in paralel si mediul de afaceri si sa cream locuri de munca.Daca economia produce mai mult, putem da mai mulți bani la educație, la sănătate, la infrastructură, putem să aplicăm mai multe măsuri sociale atât de necesare pentru cei cu venituri mici.
Contracandidatul meu, domnul Iohannis, este susținut de oameni care nu sunt de acord cu aceste politici. Ei își doresc să revină la austeritatea din 2010-2011 și să renunțe la măsurile pe care noi le-am luat. Dl Iohannis numeste “pomeni electorale” pensiile marite, alocatiile dublate pentru copiii saraci, salariile marite ale profesorilor, subventiile crescute ale agricultorilor, cresterea indemnizatiilor persoanelor cu handicap.Sunt masuri absolut necesare pentru acesti oameni. Daca le numeste “pomeni electorale”, in mod cert daca va ajunge presedinte le va taia!
As vrea sa-l vad pe dl Iohannis spunandu-i in fata unui medic debutant ca banii in plus pe care ii primeste la salariul si asa mic sunt ”pomana electorala”. Sau sa-i spuna unui pensionar care primeste pensia minima, pe care ne-am angajat ca o crestem, ca nu merita acei bani in plus fiindca ar fi “pomana electorala”…
Ce le transmiteți românilor înainte de votul de duminică?
Tuturor românilor le transmit să vină pe 16 noiembrie la vot și să-și exercite acest drept fundamental cu gândul la România și la viitorul pe care îl putem construi împreună. Este un moment foarte important pentru soarta României și dorința mea cea mai mare este să fim un popor unit și să depășim starea de discordie și conflict pe care Traian Băsescu și oamenii săi au promovat-o în ultimii 10 ani. Putem avea ca națiune un proiect comun și un președinte de care să fim mândri, care își iubește țara și promovează valorile sale autenti¬ce, fie că vorbim de tradiție, credință, istorie sau speranțele noii generații.
Citiți principiile noastre de moderare aici!