Studenţii şi-au manifestat nemulţumirea faţă de hotărârea Senatului UVT de a aplica o taxă de 50 de lei pentru fiecare credit al unei materii restante din anii anteriori. Aşa că au iniţiat, la sfârşitul săptămânii trecute, o petiţie, prin care cereau să se păstreze vechea taxă de reexaminare, de 50 de lei, indiferent de numărul creditelor. Conform unei hotărâri de Senat, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2009 şi care funcţionează retroactiv, studenţii ar fi trebuit să plătească de la a patra prezentare în sus o sumă egală cu numărul de credite al materiei respective, înmulţit cu o sumă cuprinsă între 45 şi 50 de lei. Astfel, pentru o materie cu cinci credite, de pildă, suma s-ar fi ridicat la 225 de lei, plus repetarea tuturor seminariilor corespunzătoare materiei respective.
Petiţia studenţilor s-a dovedit a avea succes. Ei au reuşit să strângă aproape 3.000 de semnături, cu care s-au prezentat, miercuri, în şedinţa Senatului UVT. „Noi ne-am prezentat propunerile, inclusiv pe cea de a se menţine vechea taxă, de 50 de lei, propunere care a fost respinsă. Cu toate acestea, conducerea UVT a fost de acord să mărească taxa de reexaminare la 70 de lei. Acum, studentul poate alege între a plăti acea taxă de recontractare şi a repeta seminariile sau de a plăti noua taxă de reexaminare, de 70 de lei”, ne-a spus Nada Coici, din partea Organizaţiei Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara.
Taxa de reexaminare se va plăti doar după primele trei prezentări, care sunt gratuite.
Studenţii de la Universitatea de Vest strâng semnături pentru micşorarea taxelor
Citiți principiile noastre de moderare aici!