Scenele s-au petrecut luni, 7 iunie, într-un laborator de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară de pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara. În imagini se vede cum minora este ținută pe un scaun, colegele ei o bruschează și o amenință cu bătaia, iar mai apoi o batjocoresc. Între timp, alți colegi, doi băieți, martori la întâmplare, filmează cum două fete o chinuie pe adolescenta de 15 ani.
La un moment dat, una dintre colege o apucă de păr, în timp ce cealaltă o ține. Fata primește și o palmă.
„Bă, vorbești?”, îi spune una dintre ele.
„Bă zici că degeaba vorbește asta”, completează adolescenta, în timp ce băieții din sală sunt preocupați să filmeze mai bine în loc să le oprească sau să ceară ajutorul profesorilor.
Mama fetei: S-a întâmplat în laborator
Copiii sunt în clasa a IX-a. Mama fetei agresate spune că nu înțelege cum se poate întâmpla așa ceva într-un liceu din Timișoara și de ce elevii sunt nesupravegheați. Ea ne-a povestit că fiica ei este bolnavă, este un copil cu nevoi speciale.
„Știu doar că e maltratată fiică-mea. Nu mi-a povestit nimic, e o fire mai tăcută, e cu retard mintal și cu sindrom hiperkinetic. Astăzi am aflat, atâta știu că una din fete are 18 ani și mai e o fată de 15 ani. (…) Fata este în clasa a IX-a, asta s-a întâmplat în laborator, nu înțeleg unde a fost profesoara, de ce sunt nesupravegheați. Îi e și frică la fată să îmi spună, pentru că au amenințat-o, nici nu vrea să-mi spună. (…) Astăzi am primit filmulețele, le-a primit și fiica mea cea mare. Ne-am făcut griji foarte mari pentru fata mică de 15 ani”, a spus mama copilei agresate pentru Tion.
„Pot să mai îmi las copilul la școală?”
Femeia este hotărâtă să ceară explicații de la Inspectoratul Școlar Timiș, de la conducerea unității școlare și vrea să depună plângere la poliție. Se teme să-și mai trimită copilul la școală.
„Fata i-ar fi scris la cea mare azi-dimineață că se iau fetele alea de ea, că i-au pus piedică și că era să cadă. Nu știu unde o să ajung, dar o să ajung și la poliție, și la liceu. Aștept o explicație, să văd ce au de împărțit cu ea, ea este o fire tăcută. Ea atâta mi-a zis, că au amenințat-o că dacă ne spune o bat. Eu ce să mai zic? Pot să mai îmi las copilul la școală? O fată de 18 ani ce să caute în clasa a IX-a? Bate un copil cu retard?”, ne-a mai spus mama revoltată.
Un cititor Tion, care ne-a trimis imaginile, spune că „profesorii nu fac nimic și nici diriginta, care a fost înștiințată de părinții fetei”.
„Nimeni nu face nimic, asta e filmarea de astăzi, iar zilele trecute s-a întâmplat la fel”, ne-a scris acesta.
Contactată de Tion, conducerea școlii habar nu avea de cele întâmplate. Directorul instituției de învățământ, profesor de chimie, s-a pus să dea telefoane, să afle ce s-a întâmplat de la colegi. Nici inspectorul școlar general de Timiș, Marin Popescu, nu a fost informat de incidentul deosebit de grav.
„Doamna director trebuia să știe de lucrurile astea. Nu ne putem juca cu așa ceva, profesorii care sunt acolo vor răspunde pentru acest lucru, dacă este un caz grav vom merge până la desfacerea contractului de muncă”, a explicat Marin Popescu pentru Tion.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XRegizare reușită. Fetele au pus la cale un filmuleț.
-
Poate regizeaza si cu tine in un filmulet identic dar sa fii tu ala in locul fetei sa vezi ce bengos o sa arati…
Din pacate educatie lipsa, asa copii asa parinti. Copii sunt oglinda parintilor, ce vad acasa fac afara… Tanara de 18 ani daca ar primi vre-o 2-3 ani de inchisoare sa vedeti cum se cuminteste. Iar restul la scoala de corectie, sa vada acolo cum e sa fii badjocorit.
Lipsa educației
Bravo cameramanule, erou adevărat. Când ți-o rupe cineva mânuțele alea să vedem cu ce mai filmezi.
-
iarta-l, e biciclist, si e si banatean
-
Auzi dacă nu îți plac bănățenii la ce ai venit aici? Aaa da am uitat, urla foamea în tine. Înapoi acasă… Dacă mai ai casă
-
Normal că trebuia sa comentezi ceva de bicicliști. Că atâta știți voi “șoferii”, că să fi biciclist e un defect pentru voi. Needucați. De unde ură pentru bicicliști până la urmă??? Voi faceți accidente în primul rând nu noi.
-
ia intreaba-l tu pe domnul google “de ce uram biciclistii” vezi ce zice. eu nu ii urasc, cel mult ii dispretuiesc pe aia care se cred biciclisti doar pentru ca se dau cu bicicleta dar si asta doar daca se si bat cu caramida in piept ca ei is deosebiti. Cat despre intoarcerea “acasa”, ai cunoscut multe “vinituri” care or “vinit” pentru ca le erau dragi banatenii? oare si investitorii au venit tot de dragu banatenilor, si oare de aia angajeaza atatea “vinituri”? oare timisoara asa cum e ea acu(fara partea construita de austroungari), n-o fost construita de “vinituri”? si spune drept, tu de 1 decembrie esti trist, nu?
-
Da îs trist din cauză că oltenii (foarte multi dintre ei) au un comportament de neanderthal. Asta este realitatea. Și disprețuiești bicicliștii de ce? Că ajung la destinatie mai repede decât tine, că nu dau bani pe benzina? Știu că sunt și bicicliști care merg neregulamentar doar că sunt mult mai puțini, in schimb la șoferi nu trec mai mult de două zile fara să fie un accident. Asta este realitatea, nu vă place știu, dar nu aruncați vina pe bicicliști pentru unii care nu respecta muuuulte reguli.
-
@beske: ai dreptate ca is mai multe accidente cu masini, dar asta e si din cauza ca is mult mai multe masini. si pentru ca “biciclistii” de timisoara circula pe trotuar, ca de, atat s-a putut, de ce sa le faca pista pe strada, mai fain sa fie ei pe langa pietoni. mai sunt si supereroii care is ba pe strada ba pe trotuar, cum le convine, nu au treaba cu semaforul, merg pe contrasens si pe pistele lor si pe strazi, si pe sens unic.. ce vreau eu sa zic e ca intai sa avem infrastructura adecvata, semnalizari cu cap, apoi sa-i certam si pe unii si pe altii. Nu ai cum la traficul de azi sa mergi pe atrada on siguranta cu bicicleta daca nu ai pista. Iar faptul ca is multi soferi prosti, nu inseamna ca biciclistii is buni, procentual cred ca s cam tot pe acolo. Peoblemele inte soferi si biciclisti apar la “intersectarea” acestora, care ar disparea in mare masura daca ar fi piste normale pe carosabil.
Iar treaba cu oltenii, ia vezi, nu e din cauza ca majoritatea celor care is cu comportament necorespunzator is tineri(normal ca ti sar in ochi, apoi accentul si altele ito zic de unde sunt? si pentru ca in toate titlurile de stiri cu olteni care fac nefacute se specifica originea acestora, dar nu e nici o stire care sa zica “niste banateni” nu stiu ce or facut? sau din cauza ca pe aici totdeauna altii sunt de vina, niciodata un banatean? Ce urmaresti, cam aia si vezi. Daca ma uit dupa soferi de jud xy care conduc prost, doar aia o sa vad, daca ma uit doar dupa TM, atunci pe aia o sa i vad. ia incearca si tu, si zi mi daca e asa. O zi buna sa ai. -
Pai și eu vreau o pista pe strada sa pot circula pe partea mea fara să mă mai trimită unul și altul pe trotuar sau sa se bage peste mine sau sa îmi zică că nu m-a văzut. Și la treaba cu oltenii: avem și noi nebunii noștri știu asta, doar că nu am văzut atât de mulți. Mai vedeam unul și altul care era mai “dereglat” cu niste apucături și am crezut că sunt de aici doar că până la urmă am aflat că și ăia erau de prin alte părți veniți. Chiar caut să văd unul de aici care apucături dereglate doar că deja a trecut mult timp și nu îi mai recunoști pentru că mulți olteni deja au numere de TM și buletin făcut pe Timișoara, și cel mai tare se vede in zilele de sărbătoare când este orașul aproape gol. Eu nu aș vrea să zic că “doar oltenii sunt de vină” doar că sunt foarte multi needucați și asta este realitatea. Chiar m-aș întâlni cu tine să stăm la o bere sa vorbim 🙂
-
-
-
Așa copii așa părinți…. niște nenorociți….să vă fie rușine, ați batjocorit o biată față cu handicap. Oameni fără pic de conștiință și respect pentru viața, Directoarea și dirigintele clasei să fie trași la răspundere împreună cu acele animale ce trebuie exmatriculate.
-
Acele infractoare trebuie sa plateasca! In functie de varsta, la scoala de corectie sau la puscarie. In plus, ele si directorul plus profesorul de serviciu sa plateasca victimei daune morale. Luati atitudine, parinti! Maine, victima poate fi chiar copilul vostru!
-
Ușor gheorghe să nu îți ia foc creierul…Mai bine zis piticii de pe creier .
Doua viitoare practicante pe centura !
-
La cum se comportă, practică de mult acolo!
Viitoare pocnitori cu stagii prin diferite puscarii,ar trebui puse sa facă munca în folosul comunității nerenumerata….cat de idiot poți fi sa umilești un suflet ,doar ca să bravezi….eu în locul mamei le-as face la toți plângere penala
-
Subscriu.
-
Corect, atat cele doua fufe cat si fatalaii care timp de 5 minute asista si filmeaza cum fata este batjocorita fara a schita niciun gest in favoarea ei, trebuie aspru pedepsiti.
Fetele – maine poimaine cititi si despre ele ca s-au batut prin birturi ca nu s-au inteles la tarif.
Baieteii, ii recunoasteti usor pe strada, “barbati” doar in spatele camerei telefonului, in rest pensati, epilati si cu gleznutele goale, gata sa dea bir cu fugitii in caz ca ca stranuta unul mai tare langa ei.
Astept sa citim ce masuri au fost luate importiva celor 4.
Asta se intampla cand iti inveti copilul sa intoarca si celalalt obraz …respectul se naste din teama
Aris nu este in totalitate adevărat ce zici dar sursa acestor golanii este chiar și părinți lor și multe alte cauze dar prima și primara este lipsa de respect și bunele maniere învățate la grădiniță și școală primi anii ! Ai văzut sa învețe ei ceva educativ înafara de multa multa teorie și foarte dar foarte putina practica unde se socializeze sa concureze și să învețe multe etc sper că programul pilot al primăriei va aduce acele concursuri in practică și știu ei da avem nevoie de multe din acele idei date de oamenii dar sper că ceva nou va fi înființat și nu aceleași care sunt și acuma și nu sunt in stare sa le întrețină dar mai sa și evolueze !!! Teatrele !!! Etc nu știu să își atragă tineretul și nici da consoleze viitori copii că aceștia să își ocupe timpul cu altceva și aici nu mă refer doar la părinți care au banii sa își ducă copii la ceva diferit !!! Este nevoie de un nou program național de școală în care mai mulți specialiști sa se duca in diferite tari să vadă studiile celor de acolo și să adopte și la noi câte ceva din acele țării !!! (US, Japonia , Israel,etc ) au programe avansate cu anii de cercetare și ne pot ajuta în adevărate proiecte pilot în fiecare școală din tara să își aleagă un exemplu !!! Și la sfârșitul primilor 4 ani sau etc să se supună general ai că aveți experți me dăm mari cu știința etc dar eșuăm lamentabil la toateeeeee!!!!!!
-
Serios? Tu pui lipsa de respect si bunele maniera pe seama educatiei primite in primii ani de scoala\gradinita?
Atunci vin cu urmatoarea intrebare catre tine:
Parintii nu mai au nici o obligatie? Responsabilitatea lor este doar sa “ii toarne” ca pe banda rulanta?
Nu parintele este cel care invata copilul cum sa se comporte intr-o societate?Degeaba ai diplome de la cele mai tari scoli\licee\facultati, daca esti o c*rva de om.
Daca ii prind pe astia pe stradă, direct muscat bordura. De doua ori ca este tare buna.
Penibili profesorii, parintii ca lasa sa se intample asa ceva si politia ca face zero taiat in patru. Zero oameni.
Germania scrie pe ele.
-
Vrei sa zici Italia…
Nu pot sa-mi imaginez cat de nesimtiteee pot fii, am si eu o fata dar sa vad asa ceva nu as putea le-as distruge!!!
Gunoaiele. Astea nu merita sa fie numite fete. Sunt niste depravate. Viitoare maturatori de strada. Sau sa faca trotuarul… ar trebui exmatriculate…
Daca as fii tatal fetei aleia, alea nu ar mai merge drept. Rupte picioarele si mainile merita…. copilul ala e nevinovat…
abertatii… copiii se joaca decand lumea;
e normal sa incerci sa ii exploatezi pe cei mai slabi…doar nu o sa te duci sa te iei, tu de 15 ani, cu o ceafa lata 🙂
oricum, “victima” e tarata de boala si retard; ea nu va avea niciun parcurs clar in vaiata… probabil o asistata social…mai stiti ce faceau spartanii, din lectiile de istorie?!?
-
stiu doar ca le a mers foarte bine cu metodele lor, uite, au disparut! ia exemplu!
-
Gogule,
Remarca ta nu e buna nici de gluma. Eu o iau asa, ca altfel as spune ca esti prost de mori…-
nu mor, cu prosper; o logica elementara spune ca nu sunt prost 🙂
si nu glumesc din principiu…deci
-
-
Lasă tu spartanii, șerifule. Hai întâi să trecem de clasele primare și să dăm mai apoi lecții de istorie pe internet.
Suntem o nație de sclavi. Sclavagim țările bogate care au înțeles acu 100 de ani că școala e cheia. Ști de ce? Din cauza mentalitatii de gibon pe care o promovezi tu.
Cat se mai plătește la căpșuni pe Portugalia? Ia zi, spartanule.-
Asta în caz că știe să numere! :))))))
-
-
Da, cult mic, stim. Si dupa aia il dadeau si pe glumetul cetatii un pic la lei, ca sa se destinda.
-
si? nu era o interbare care sa astepte raspuns, adica se numea retorica; speram ca alti “culti” sa observe aceasta finete semantica…
-
este asa de greu sa scrieti HARTUIRE in loc de BULLYNG? ; vai si amar!
-
Asta aduce ceva satisfactie, mi s-a mai luat din greata zilei de marti. Poate facem o actiune si le cumparam cateva DEX-uri cadou? Dar fara sa invartim in rana, daca tot le citim materialele.
Parinti incompetenti ce copii nesimtiti au facut ?!!!
vai vai vai, asa ceva in banat? nu se poate… vinituri… toti cei implicati, inclusiv toate cadrele didactice din scoala. sigur si la inspectorat.
cand altii sunt vinovati pentru toate relele, la ce sa te astepti?
Ăștia suntem noi, mărețul popor Român. Daci liberi și educați, dom’le. Vai steaua noastră de amărâți, nici măcar în lumea a III-a n-am ajuns.
-
De asta există școli speciale pentru copii cu probleme mintale! Dar nah, vor să fie tratați egal și să meargă la școală normală. Nu mai puneți accentul pe retardul fetei, agresiuni din astea găsești în orice școală (e o întâmplare că fata are probleme mintale)! Dacă le pune camere de supraveghere și paznici sar părinții că le încalcă drepturile…
-
Clar exista scoli de care zici, e plina Timisoara de ele. Vad ca te au invatat sa scrii, dar mai putin sa nu-ti dai cu parerea in subiecte despre care nu cunosti mai nimic. Dar daca ai scris cateva carti de psihopedagogie speciala pana acum, imi cer scuze, sunt eu proasta. In ce clasa zici ca e fata? poate cu putin suport si intelegere trece totusi prin scoala, pacat ca va invata doar despre discriminare si lipsa de omenie, pare ca aici la banateni numa geniile se cauta, mai e unu care ne zicea de de spartani si ce faceau. bai rasa ariana, bai clubul mensa, nu va e rusine ma deloc cand va uitati in oglinda? sau poate sunteti chiar mandri de voi?
-
@Olga Copil cu CES nu are ce cauta printre copii obisnuiti. TOCMAI ca sa se evite probleme de genul, respectiv sa nu traga clasa inapoi la invatatura. Nimeni nu are timp sa incetineasca predarea doar pentru unul cu probleme
-
Stii tu cazul de fatza? Solutii sunt de la grupuri mici de copii cu ces integrati in clase obisnuite, la integrare individuala in clase, la invatamant in clase speciale, la invatamant individual… asa sa ne dam cu parerea despre orice copil care are oarece nevoi speciale si sa inducem cum ca nu ar fi “normal”, e usor.
Cum a ajuns in clasa a 9 a?
E bine ca cei care si au batut joc de ea nu trag clasa inapoi… Despre dimensiunea sociala a invatamantului ce poti sa ne zici? Daca e un diriginte cu cap, un elev cu nevoi speciale poate fi un factor coagulant al colectivului! Dar noi ne dorim o lume in care avem doar competitivitate si individualism, nu? sau asa e lumea deja si noi ne adaptam? parca asta diferentia omul de animal, ca isi adapteaza lumea, sau? altfel ramaneam cu blana sa ne tina de frig. Trage clasa inapoi? tu te auzi ce zici? Cine nu intelege conceptul de clasa, are optiunea sa-si angajeze profesori particulari.
Si de altfel, is convinsa ca toti din clasa aia sunt olimpici, e asa o distributie de IQ acolo numa’ asa in ciuda lui Gauss.
In rest, repet, care sunteti specialisti in psihopedagogie speciala, scrieti fratilor niste tratate, numa sa nu va iasa vreo doctrina din aia nazista/fascista, cu eugenie sau ceva. -
EXACT…cineva care intelege!
-
-
da, EU am zis de spartani si ma bucur sa vad ca o parte dintre cititori au inteles aluzia… sincer ma bucura sa vad ca din punct de vedere al pregatirii aveti bagajul de cunostiite; din pacate sunteti prea “oameni” de aia nu merg lucrurile…doar in filme si carti se reuseste prin mila, compasiune, bunatate…in realitate sunt niste analize reci cu cifre…acolo cred ca lucrurile nu mai sunt ok pentru voi
-
-
Nu stiu de ce este nevoie ca incapabilul director sa mai sune in stanga si in dreapta (tot sistemul de invatamant este condus de incapabili pana la urma urmei), cand este clar… toti ce patru, rebuturi si gunoaie umane, oameni de cea mai joasa speta. Viitoare curve si escroace impreuna cu cei doi viitori cigulitori de viermisori, trebuie exmatriculati IMEDIAT.
Este clar ca acele persoane sunt chiar ele retardate mintal pentru ca in cei aprox. 18 ani de viata nu au invatat ce inseamna sa traiasca in societate, cucu inteligenta emotionala si empatie fata de semenii lor.
Postati numele lor sa aflam cine sunt acesti indivizi si individe… poate poate
Mda iarasi din tantar armasar. Cate capace si palme si injuraturi nu ne-am luat noi la scoala? Cand esti clasa a 9-a esti presul liceului, intr-a 10-a un pic mai scapi de presiune. Apoi veneau cei din afara, ne alergau de pe terenul de sport, ne-au luat mingi, sepci, ochelari de soare. Asta e tineretea si tot timpul a fost asa.
Chestia cu boala e mai delicata, dar un copil, in multe cazuri chiar si unul pana pe la 23-25 de ani nu intelege ca altul are nu stiu ce boala. La fel cum un copil alearga un pui de pisica, de caine, impunge cu batu o broasca, un arici, e o joaca pentru ei, incearca lucruri noi, nu e ca un adult care ar trebui sa inteleaga boala, sa fie empatic, sa fie rational etc.
Trebuie evitate astfel de situatii? Da! Dar si daca se intampla nu e dracu chiar atat de negru!
Iar chestia cu profesorii, director, inspectori…. e exagerata. Acuma in pauza copiii mai fac ce vor, doar nu ati vrea sa stie profesorii care ce manca si cand se pisa in pauze! De aia e pauza si pentru copii si pentru profesori sa faca altceva. A stat cu voi profesorul sa va supravegheze in pauza???
-
Consider exagerata comparatia si tot comentariul pare sa fie o scuza pentru un parinte. Esti oare parintele uneia dintre fete sau poate al baiatului care filmeaza?
-
Bravo. NU aveam timp sa scriu, dar asta e spiritul corect. Omul se caleste in foc si durere.
-
-
Daca era fica ta nu erai asa open minded credema
-
de aia nu ma reproduc
-
-
Remarcă corectă! Astea sunt ideologii comuniste să tragi pe alții la răspundere când de fapt vinovați sunt rebuturile minore care au chinuit biata fată. Păcat Hitler că nu mai e. Nu mișcă nici musca în clasă!
-
Daca tu ai fost chinuit batut sau generatia ta a fost asa e ok sa se-ntample in continuare? Sau ce vrei sa spui timisorene?
-
ca face parte din dezvoltarea tariei de caracter si a personalitatii; ii inchideti in cololoase si cand ies in lumea adevarata merg la psiholog; lasa-o ca nu pateste nimic pe bune;
-
Doamne, ce monstrii au dat viata unor asemenea exemplare? Cum va simtiti voi ca parinti cand vedeti ce comportament au odraslele voastre??
Inspectorul n-ar trebui sa raspunda si el de ceva?! Sau poate face de serviciu pe unde-si mai aranjeaza orele…
Niste cacanare besinoase nefutute de parinti la timp in toate gaurile. Gunoaie infecte cu aspect umanoid.
Hartuire se numeste, traim in Romania deci folositi limba romana pe cat posibil, desi este plina de neologisme. Sau cum doreste babofilul de macron, franceza , ca sa nu mai folosim engleza in UE.
Martorii/sustinatorii si cele 2 agresoare sa fie exmatriculate, profesorul care a lipsit de la ora sau cel care trebuia sa il inlocuiasca concediat, iar cei cu retard ar trebui sa aiba scoala speciala sau fiecare scoala sa aiba o astfel de clasa pt elevi cu nevoile lor speciale. Hartuirea are loc inca din gradinita deci este un fenomen cat se poate de normal si nu va disparea, fie ca are loc in clasa, in pauza si inainte/dupa ore. Pentru elevii fara cei 7 ani de acasa exista inainte scoala de corectie nu cunosc daca mai exista sau acum se aplica doar exmatriculare.. care nu rezolva problema ci o inrautateste, acele persoane devenind adulti cu drept de vot si contribuiind la cancerul societatii.
Parintii fetelor si al cameramanului probabil au un comportament similar si acasa…
Viitorul suna bine. Pionierele celei mai vechi meserii din lume fac exact cat le dicteaza creierul.
Parintii fetei abuzate ar trebui sa le calce pe cap, la propriu pe viitoarele lepre ale societatii si sa filmeze – Cauza – Efect.
Bineinteles ca scoala nu stie nimic – ce ati vrea sa spuna profesorii? Ca stiu? Directorul sau directoarea (ce o fi) e probabil pusa-n functie ca membru de partid, sau ceva combinatie, drept urmare nu are de ce sa se teama de repercursiuni.
Welcome to Romania – 2021, stat european bananier.
Pentru un asemenea comportament al tuturo colegilor care au stat si s-au uitat fara sa o ajute sa le fie scazuta nota la purtare, iar cele doua la scoala de corectie, iar profesori sa raspunda in fata legi!! Dar e Dumnezeu!
-
Care lege,bă gheorghiță? Legea offside-ului? Legea pădurii? Care lege bă? Ești vreun frustrat care vrei să fii băgat în seamă ? Du-te la zoo,bă…
-
@George Nu e responsabilitatea nimanui sa ajute sau sa aplaneze. Cauta pe youtube scene de batai intre copii tot timpul 2-3 se bat si 20 se uite si chiuie. Din acelasi motiv pentru care exista box si alte sporturi de contact cu un numar masiv de spectatori: CA LE PLACE CE VAD. Rasa umana nu e una pacifista. Omul e un pradator teritorial, mai agresiv ca majoritatea speciilor (de asta nu ne-au mancat ursii si leii cata vreme inca se traia in pesteri, ca i-am exterminat pe toti care reprezentau concurenta noua)
Oameni buni, NU va mai trimiteti copiii la scoala decat dupa ce se iau masuri rrale si corecte in acest caz! Cretinele acelea trebuie inchise la puscarie sau la scoala de corectie! Parintii lor trebuie sa plateasca daune morale de mii de euro victimei! Sa isi vanda casele sau ce au si sa plateasca! Cu scaderea notei la purtare sau mutarea in alta scoala sau amenda nu se va rezolva nimic! Trebuie concediati si directorul, si profesorul de serviciu. In plus, trebuie instalate camere de supraveghere in clase si pe holuri. Oricum, in general, in Romania,scoala a devenit un loc periculos pentru siguranta copiilor. La nivel national parintii ar trebui sa ia atitudine. Si chiar daca unii ma vor critica, spun ca e clar: invatamantul online este cea mai sigura metoda. Sa nu aud de “socializare” pentru ca asta e tipul de socializare pe care scoala romaneasca il ofera copiilor. Mai bine sta copilul pe tableta, aude ce spune profesorul, isi ia notite, raspunde cand e intrebat etc. Socializarea o pot face cu prietenii, cu rudele etc. Ca sa mearga “fizic” la scoala, trebuie ca scoala sa fie un loc sigur. Si nu mai e! Din pacate! Faceti ceva pentru copiii vostri! Interveniti imediat ce aflati ca au fost agresati, jigniti, amenintati de colegi sau ce-,or fi! De la primul “incident” Tu, ca parinte, trebuie sa te duci si sa dai de pereti cu ala care ti-a agresat copilul! Altfel, copilul tau va deveni o victima si vei privi video-uri cu el agresat si umilit. Daca scoala nu e in stare sa faca ce trebuie, e datoria ta, ca parinte! Sper ca infractoarele din filmare si complicii de pe margine sa plateasca! Exista raspundere penala si pentru minorii de 14-18 ani! La scoala de corectie sau la puscarie!
Dupa cum ne asigura un important al zilei: copiii sunt în siguranță la scoala!!!
In clipul publicat, l;a minutul 2:28 se poate vedea o a 3-a fata care a participat.
Acești copii trebuie trași la răspundere și judecați pentru ce au făcut..Dar și personalul liceului care a oblicgatia de a asigura educația și siguranță copiilor în liceu.
Sunt părinte și mă doare să văd asa ceva,
Dacă fata mai are probleme la școală eu mă ofer gratuit să ii acord ajutor prin simpla mea prezența la fata locului.
Activez de 15 ani ca agent de paza și intervenție atât in afara tari cât și în tara..mai pe românește. Mă puței prezenta drept bodyguardul personal al fetei.. îmi scrieți și vă las un contact.
-
va fi marginalizata si se va rusina… nu are statutul incat sa isi permite pe bune protectie persoanala si o primeste doar fiindca e “vedeta” si e vedeta fiindca sufera de o boala si a fost victima…deci faci mai mult rau decat bine…sau eventual vrei si tu sa devii vedeta cu actele de caritate;
deci 1) nu te pricepi; 2) sigur nu ai lucrat destul de sus in protectie persoanala caci acolo se cere muuulta psihologie inainte de muschi
Majoritatea am dorii sa vedem fetele acestor jeguri. De ce sunt protejati (prin blur)?
-
Majoritatea aia e defecta. Se blureaza ca asa e legea, iar legea e asa din motivele expuse de initiatorii legii. Cauta singur, ca nu meriti sa depun eu efort pentru tine sa dau copy paste. Si daca vei cauta tu, sunt sanse sa si accepti ce scrie acolo. Hint pentru defecti: de ce in statutul elevului e interzisa pana si mustrarea in fata clasei?
-
zmeule, fa diferenta intre a proteja pe cineva si a proteja drepturile cuiva. pe tion in comentarii nu prea o sa gasesti pe multi sa faca diferenta asta, n au cum sa priceapa ca oricine orice ar fi infaptuit are niste drepturi inalienabile si alea ii sunt protejate. Altfel, scosul in afara legii a oamenilor a cam disparut prin evul mediu din “justitie”, chit ca mentalitatea a ramas la multi, si astia ar asista cu drag la arderi pe rug, si ar participa entuziast cu cativa bolovani la o lapidare. Nu mai zic de a-si face singuri “dreptate”, vezi comentariile deasupra. Ce sa faci, unde sa mai bagi si despre sistemele de justitie ceva la scoala? sa se insiste pe Magna Carta la istorie? nu stiu daca la educatie civica se face ceva… nu pare sa se faca.
-
Si ale parintilor. Din cate se zvoneste tatal uneia dintre agresoare e USR-ist.
-
Ai dreptate! Corect ar fi ca rețele infractoarelor sa fie vizibile. Sa blureze doar fata victimei. Sa le spuna numele si prenumele, sa stie lumea ca trebuie sa se fereasca de ele. Au drepturi, sigur, si infractorii. Au dreptul de a fi aparati in instanta.Daca ajung la puscarie, stau comod la caldurica,se uita la tv,scriu carti sau chiar posteaza pe fb. Au drepturi.
-
Scuze pentru eroarea de tipar. Fețele infractoarelor ar trebui sa fie vizibile.
-
Povesti…follow the money… sau luati urma banului.
Apare un film (oricum stim ca sunt prosti daca filmeaza si posteaza pe undeva si ele sunt proaste ca permit sa fie filmate…daca o faci macar ai grija sa nu fi filmat…) se agita Popescu un pic si demite conducerea…cu scurt timp inainte de concursuri…cui prodest?
Restul e cancan…
Bă’băiatule, nu mai scrie tâmpenii. Habar nu ai ce se întâmplă în școlile speciale. NU există nicio protecție acolo, ba din potrivă, acolo abuzatorii sunt cadrele didactice. NU mai fi specialist și în educație, ne ajung vaccinarea și motivele pentru care s-a rupt cascada bigăr. 🙂
Și ca să nu mai debitezi prostii, să știi că legislația prevede profesor de sprijin, tocmai pentru ca un copil cu dizabilități să nu încetinească mersul predării. DAr se pare că în clasa aia nu se făcea nicio predare. SAu profesorul era cel care filma?
Vorbiți prosti. Aici nu este vorba de bunătate ,milă,compasiune, aici este vorba de comortamentul de infractori pe care îl au elevi din filmare. Nu contează că o persoană ,are vreun handicap, nimeni nu trebuie să fie abuzat, aici este vorba despre civilizație(după felul cum puneți problema se pare că nu ați auzit de această noțiune, probabil că ați crescut in junglă). Retard minat au de fapt cele 2 fete, până la vârsta asta ar fi trebuit să aibe inteligență emoțională, empatie față de un alt om, întreținerea unor relații sănătoase etc. În viață competivitatea nu înseamnă, violență, hărțuire, abuz (verbal sau fizic).
Foarte mulți oameni care comentează aiurea și prostește. Pobabil că acei oameni nu lucrează în învațămant se vede după felul cum pun problema. Nu este corect cum au procedat cele 2 eleve, nici-un copil mai ales cu retard mintal nu trebuie să fie abuzat, nu intr-o societate civilizată. Dar acest lucru au pățit-o generați întregi și nu a murit nimeni. Mi se pare că se face prea multă exagerare. Până la urma urmei este vorba de copii, si de minte de copil. Apropo voi cei care comentați aiurea pe net și vă vărsați frustrările, ura , răutate, nu aveti altceva mai productiv de făcut? Prin felul cum puneți problema sunteți la fel de josnici ca cele 2 eleve.