Întâmplarea a avut loc luni, 1 februarie. Nonșalant, bărbatul a oprit autobuzul pe care-l conducea în Piața Maria, în plin trafic. Pentru a se asigura că totul merge strună și că-i vor fi satisfăcute cât mai repede poftele, conducătorul autobuzului a claxonat înainte de a opri, pentru ca vânzătoarea de la patiserie să pregătească produsele. A uitat, însă, de masca de protecție, iar după ce și-a luat mâncarea, șoferul s-a îndreptat spre volan în pas alert, asemenea unor fotbaliști care intră gazon.
Incursiunea șoferului a durat mai puțin de un minut, iar în acest timp aproximativ 10 călători au așteptat, în Expres 7, să-și poată continua drumul. Nu a fost doar atât. Cum era de așteptat, șoferul nu purta masca de protecție.
„Șoferul a fost identificat, va fi trimis la Comisia de cercetare disciplinară și va fi sancționat conform contractului colectiv de muncă. Nu tolerăm astfel de abateri”, ne-au spus reprezentanții STPT.
Imaginile au fost surprinse de unul dintre călători și postate pe rețelele de socializare.
Trimite articolul
XOprit in trafic – checked
Ignorat calatorii – checked
Ignorat legea – checked
Ba, ok, ti-e foame… Sa zicem ca intelegem asta…
Dar chiar atat de putin iti pasa de cei din jur?
Ba! Spune-le din start ce vrei sa faci… cere voie! Zi-le “imi cer scuze, revin in cateva secunde!”… sau eventual macar la final ridica mana si cere-ti SCUZE fata de calatori cand revii la autobuz. Multumeste-le astfel pentru rabdare. Daca te comportai ca un om, aveai sanse 90% sa dai peste alti oameni, si sa gasesti suficienta intelegere incat sa nu ai reclamatie si articol in ziar, pentru ca probabil te-ar fi iertat chiar si cei care se grabeau.
Dar cum sa ne asteptam la o urma de maniere de la un cimpanzeu care nu are nici macar atat respect fata de cei din jur incat sa isi puna O SIMPLA MASCA timp de UN MINUT, conform legii!?
Da, stiiim… La fel ca sosoaca, el “nu o suporta”… Bine ca un chirurg care opereaza 10 ore poate sa o suporte de atatia ani.
Ati observat ca statistic vorbind, oamenii cei mai indolenti fata de cei din jur, oamenii care respecta cel mai putin regulile de circulatie, oamenii care sunt cei mai vocali anti-masca, anti-vaccin, anti-medicina, etc sunt (ca o coincidenta) fix cei care confunda bunele maniere cu… “bunele manele”? Asta e IQ-ul lor, asta cred si asta s-au obisnuit sa faca…
-
Ipingescu: (citeşte greoi şi fără interpunctaţie) “Bucureşti 15/27 Răpciune. – Amicul şi colaboratorele nostru R. Vent. …, un june scriitor democrat, a cărui asinuitate o cunoaşte demult publicul cititor, ne trimite următoarea prefaţiune a unui nou op al său. I dăm astăzi locul de onoare, recomandând cu căldură poporului suveran scrierea amicului nostru. Republica şi Reacţiunea sau Venitorele şi Trecutul. – Prefaţiune. – Democraţiunea romană, sau mai bine zis ţinta Democraţiunii romane este de a persuada pe cetăţeni, că nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun solemnaminte pactul nostru fundamentale, sfânta Constituţiune…”
Jupân Dumitrache: (mulţumit) Ei, bravos! Aici a adus-o bine.
Ipingescu: (căutând şirul unde a rămas) “… A mânca… sfânta Constituţiune…”
Jupân Dumitrache: (cam nedomirit) Adică, cum s-o mănânce?
Ipingescu: Stai să vei… că spune el… “Sfânta Constituţiune, şi mai ales cei din masa poporului…”
Jupân Dumitrache: (nedomirit) E scris adânc.
Ipingescu: Ba nu-i adânc deloc. Nu pricepi? Vezi cum vine vorba lui: să nu mai mănânce nimeni din sudoarea bunioară a unuia ca mine şi ca dumneata, care suntem din popor; adică să şază numai poporul la masă, că el e stăpân.
Jupân Dumitrache: (lămurit) Ei! aşa mai vii de-acasă. Bravos! Zi-i nainte.
Ipingescu: Stai să vezi: acuma vine un ce şi mai tare.
Jupân Dumitrache: Ei?
Ipingescu: (urmând citirea) “… A mânca poporul mai ales, este o greşală neiertată, ba putem zice chiar o crimă…”
Jupân Dumitrache: (cu deplină aprobare) Ştii că şi aici loveşte bine! Da! cine mănâncă poporul să meargă la cremenal!
Ipingescu: (bătând cu mâna-n gazetă) Apoi de ce scrie el, sireacul!
Jupân Dumitrache: Dă-i nainte, că-mi place.
Ipingescu: “… Ba putem zice chiar o crimă. (schimbând tonul şi mai grav.) Nu! Orice s-ar zice şi orice s-ar face, cu toate zbieretele reacţiunii, ce se zvârcoleşte sub dispreţul strivitor al opiniunii publice; cu toate urletele acelora ce cu neruşinare se intitulează sistematici opozanţi…”
Jupân Dumitrache: (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap în semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm) Hahahaha! i-a-nfundat!
Ipingescu: (urmând cu tărie) “… Nu! în van! noi am spus-o şi o mai spune: situaţiunea Romaniei nu se va putea chiarifica; ceva mai mult, nu vom putea intra pe calea viritabilelui progres, până ce nu vom avea un sufragiu universale…” (amândoi rămân foarte încurcaţi.)
Jupân Dumitrache: Adicătele, cum vine vorba asta?
Ipingescu: (după adâncă reflecţie)A! înţeleg! bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran… ştii: masă… sufragiu…
Jupân Dumitrache: Ei! acu înţeleg eu unde bate vorba lui! Ei! bravos! bine vorbeşte…
Ipingescu: Ăsta combate, domnule, nu ţi-am spus eu!
Jupân Dumitrache: Apoi, nu-i zice lui degeaba “Vocea Patriotului Naţional”!
Ipingescu: “… Până ce nu vom avea un sufragiu universal. Am zis şi subsemnez! R. Vent… studinte în drept şi publicist.”
-
Ignorat diacritice – checked.
Bă(i), cere-mi voie și mie înainte să scrii cu copita, măcar cere-ți scuze dacă ți-e tastatura proastă. Cu masca, las-o baltă. Un minut e un fleac, omul se grăbea să te satisfacă intelectual. -
Și ce dacă? Dragă BuneManiere fii bun și nu mai mânca cu gura deschisă. Nu de alta, da prin vazduh zboară mulți porumbei și mai ales ciori.Cine știe!?
Avrut și el să mănânce o plăcintă, un langoș. E om, nu robot. Toți suntem oameni.-
@BuneleManiere
Oooo, dar ce s-a activat postacul pesedac WandaExpressa = Timisorean = Eu = Ionutz = asfrs = Adolf = multe alte pseudonime zilnicL-ai enervat foarte tare “matale” :))) cu comentariul tău pertinent, chiar dacă nici măcar nu l-ai vizat direct pe soferul de autobuz, ci ai vizat mai mult lipsa lui de maniere sau măcar reacție față de ceilalți. Dar se pare că “patronul” (a se citi “bișnițarul de doi bani”) Timisorean așa e obișnuit la el la butic, să oprească “unde și când vrea mușchii lui”, blocând traficul, și să ignore totul din jur.
Dar în capul lui prost, el are impresia că lui îi este “permis” să se p*șe pe ceilalți, pentru că “toți estem oameni, și oricum și tu ai greșit scriind… fără diacritice” :)))))
Iar Ahtum (postacul rusnac) imediat a sărit să îl apere și mai jos :))
Nu îți bate capul cu trolii pesedaco-ruso-hAURiți plătiți in ruble, că nu merită. Din 2012 de când activează zilnic pe aici, nu îi crede decât publicul antenist, care deja era compromis. Rezultatul e clar: partidele lor de kkt nu iau niciodată în Timișoara mai mult de 20%, toate la un loc.
-
-
Maaaa! Alti talharesc si omoara si li se gasesc circumstante atenuante, iar la asta sariti la beregat ca a oprit cateva secunde sa-si ia ceva de mancare. Chiar mai putin decat la unele semafoare (majoritatea).
Ce a pierdut geniul ce a filmat? Tocmai era pe punctul de a inventa leacul pentru cancer si l-a impiedicat chestia asta?
Frustrat si plin de venin esti ma! Sa nu te musti de deget ca mori.
Ce să zic, s-au trezit “vigilenții” din autobuz. Întrebați-i câți respectă ușile de urcare-coborâre și câți au bilet sau validează cardul. Șoferii nu sunt roboți! Omul respectiv trebuie iertat din oficiu, a fost un fleac ceea ce a făcut, creștinilor…
-
Ai o logica de “maimuta”.
In acelasi ton, daca eu sunt “cioban” si ma pish in autobuz, soferul are voie sa se c**e.Vezi tu..NU a fost chiar un fleac:
– opresti aiurea in trafic (blochezi circulatia)
– nu respecti programul de mers/ regulamentul
– nu respecti calatorii
..este o abatere disciplinara ! si o contraventie la codul rutier.Hai sa il iertam ca ii era foame si isi lua de mancare ! desi cel mai probabil avea deja un obicei / tabiet la patiserie..nu cred ca era la prima oprire
Vezi matale, la privat toate astea se intampla pe “timpul tau” (ma refer la pontaj) si pe banii tai.
Aici la STPT soferul este pe “banii si pe timpul” calatorilor !Da raspunda contraventional pe codul rutier si STPT sa aplice regulamentul de ordine interioara.
Eram crestin si intelegator daca chiar ii venea omului vreo treaba mica/ sau mai rau treaba mare !… dar pentru covrigi …plm.
-
Măi “matale”, te asigur că nici un bănățean nu suportă apelativul ăsta, ireverențios, de mitic neaoș, clasic. Cine draq te plătește să fii postac pe TM? Mucles, nu te mai băga în cultura bănățeană și ardelenească, băi matale!
-
cititorule, esti bolnav mintal
-
E, o fi “citit” ceva. Vreo sticla!
-
-
Nu stiu la ce privat, pe ce plantatie lucrezi tu, de nu ai voie sa mananci.
Eu oriunde am lucrat am avut voie sa beau cafea, sa mananc si sa fumez cand am vrut. Si acum cand sunt patron angajatii mei au voie, bineinteles sa nu fie masa si cafeaua 6 ore pe zi!
Si e foarte rau pentru acest sofer, eu am fumat tot timpul cand am vrut, asta saracu daca e fumator ce face??? Nu mai zic daca il ia la toaleta!-
Ai avut voie sa bei/fumezi/mananci cand si unde ai vrut? Crezi ca in orice meserie e asa? De la vanzator la benzinarie pana la chirurg, sunt multe joburi unde nu faci ce vrei si cand vrei.
Apropo… cand ai facut asta, ai blocat si traficul? Ca astea erau problemele: traficul blocat si calatorii care asteapta! Daca ai un magazin, tii clientii blocati in magazin pentru ca a mers vanzatorul sa manance?
-
-
-
Expressa, sa inteleg ca si tu esti genul care opreste unde vrea muschiu’ lui/ei ca nu stai “dacat 5 minute”? La cate chioscuri sunt in toate statiile sunt convins ca putea sa mai astepte 10 min pana in statie sa opreasca si sa isi ia ceva de mancare, nu cred ca ii scadea glicemia sa lesine. Dar cum el probabil se credea “imparat la el in troleu” acum s-a ales cu reclama. Porbabil nu o sa il dea nimeni afara ca majoritatea sunt la fel ca el pe la STPP. Daca era mecanic ce facea oprea trenul in camp sa isi potoleasca foamea?
-
De aia merge treabă prost la noi. Că ne ținem numai de fleacuri.
Altceva nu stitzi????
asta nu e stire. ce a facut? a iesit 2 metri pana la patiserie si s-a intors in cateva secunde. cand mananci nu trebuie sa porti masca
Vai, vai, vai conducerea STPT, ce intransigenți și ultralegaliști sunteți voi.
Dar angajații voștrii cât credeți că o să mai tolereze că iar ați început să nu plătiți salariile la timp?
Ba asta prin munca cinstita sustine puturosii in functii publice !!!! Voi nu ganditi??? Stop carpelor la gura!!!!!! dle sofer apeleaza l dna Sosoaca sa te reprezinte sa desfinteze sefii dvs puturosi care nu fac nimic!!!!
Pandemia a scos la sufrafata nemernicia umana, pe toată planeta persoane invidioase pe cei care se bucura liberi de viata sifoneaza la autoritati.
Ce poate face stpt? Nu are șoferi suficienti, după ce își fac vechime pleacă în privat unde au venit mai mare, program fără ore suplimentare, fără ture în weekend, tratați cu respect de șefi și mai ales de călători.
Tratați cu respect șoferii și vatmanii stpt, pe lingă ca trebuie sa reziste în jungla din trafic mai sint hartuiti și de călătorii care merg gratis dar au drepturi…
Da, chiar sunt curios daca calatorul care a filmat avea calatoria platita sau subventionata, respectiv validata?
-
Daaa, si eu “chiar sunt curios” daca tu ai toate update-urile de pe telefon la zi inainte sa scrii rahaturi. Si eventual mai sunt curios cand ti-ai facut ultima oara o verificare la cap!
GENERATIA CEAUSISCTA EDUCATA 🤣
BOUL ASTA FACEA PROPAGANDA PSD IN VARA IN AUTOBUZ RIDEA LUMEA DE EL UN CRETIN.
Dacă în acel moment s’a aflat un jurnalist, un angajat de’al vostru în autobus și a explodat toată frustrarea lui din ultimii ani de trai încât sa fie stupefiat de gestul omului care si’a permis sa își ridice curul din scaunul ala, pentru as lua de mâncare, de mâncare omule( la capăt de linii nu cred ca ii așteaptă buticuri de unde pot infuleca rapid un corn) sa scrie acest articol doar pentru a mai umple pagina cu ceva, tu ala care ai făcut din acest lucru o drama încât sa fie omul ala cercetat disciplinar, îți place cum te vezi in oglinda? Cata frustrare zace în tine de ai reacționat repede la gest cu poze și mândrie ca îl poți “pedepsi” pe om pentru ca a răpit mai puțin de 60 de secunde din viata ta și a celorlalți pasageri, timp în care nu făceati nimic… Timp de încă un roșu la un semafor. A meritat? Te simți ca ai realizat ceva în viata ta.
Cata nemernicie și prostie a scos la iveală pandemia. Probabil cum s-a dovedit ca medicamentele administrate au fost fără efect sau mai rău au crescut mortalitatea (kaletra și hidrovlorochina), asa probabil se va dovedi ca și masca a fost o mare prostie. Oms-ul spune ca remdesvir ul este zero, atunci cât de prosti sau nemernici sunt cei care arunca cu pietre în omul acesta.
Asta de a facut pozele esti un papagal mare lucru a facut soferu a omorat o baba? 3 minute a oprit si el sa isi ieie ceva … vai ce mult rau a facut hai sal omoram esti un frustrat si un papagal
Bine a facut…. pofta buna…. ce mah săracilor dupa ce ca va cara pe de gratis mai aveti si pretenții? Fac pariu ca cel care l-a filmat este un pierde vara care nu are nimic de facut si o arde aiurea cu autobuzul toata ziua prin oraș. Singur lucru de care e vinovat ca a oprit ca un bizon cocalar care are un coteț de prin 2000 si e mare șmecher….. si el de fapt e rupt in fund.
Parerea mea: nu mi se pare ca a facut ceva chiar atat de rau! Daca a fost doar un minut, de ce trebuie sa exagerăm? Iar pe unele usi, de afara scrie urcare si inauntru coborare, iarasi, ce rost are sa ne agitam pt o prostie. A, da, daca chiar n-ai ce face, ok.
Voi sunteti intregi la cap????? Asta e cea mai mare problema ca omul s-a oprit 20 de secunde sa isi ia de mancare? Sa fim seriosi… Mi se pare penibil sa filmezi asa ceva si sa ii faci intentionat probleme omului.
Gata s-a gasit problema romaniei! S-a gasit infractorul national, de fapt planetar, ce mai, intergalactic! Nu stiam noi de ce nu merge romania! Uite asta e de vina, chiar el, pentru toate relele din tara. Eu zic sa il impuscam ca pe ceausescu si sigur vom avea un traseu ascendent spre luna, spre soare chiar ca nici o alta natie pe planeta!
Ma lasati cu aberatiile voastre de postaci frustrati mentali! Asta e marea voastra problema in tara asta?? Ca asta a oprit sa isi ia de mancare??? Nici macar daca isi lua cocaina nu aveati dreptul sa fiti asa frustrati, atata timp cat nu o si consuma pe loc!
bugetar la ce va așteptați…. mereu au impresia ca li se cuvine totul cocalari……lehamite de toți
-
@adrian…. dar oare tu, daca ai macar o masinuta de 1000 de euro, nu ai proit nii=ciodata pe avarii sa cobori 1 minut, sau sa lasi pe cineva sa coboare din masina ta, zic sa opresti in trafic, pe vreo banda de circulatie, ….asta daca ai macar acea masinuta de 1000 de euro? Sau daca esti doar pieton nu ai trecut niciodata strada prin loc nepermis, ai folosit doar trecerile de pietoni? Oare toti astia care comentati aiurea chiar sunteti “fara pata”? Sunteti exemplu pentru societatea asta? Hai sa fim seriosi…ca la multi se vede nivelul de cultura din limbajul folosit….
-
Uite ca eu nu am oprit masina asa ca sa cobor precum un bou fiindca “acolo am treaba”, ci am cautat intotdeauna loc de parcare, iar de acolo m-am intors pe jos unde aveam treaba, chiar daca uneori totul a durat si 15 minute pentru o treaba de 2-3 minute.
Se vede cat de mult ignori regulile de circulatie daca nu ai habar nici macar de diferenta dintre oprirea pentru imbarcarea/debarcarea pasagerilor (lucru permis in anumite conditii) si oprirea nesimtita “pe avarii” pentru o treaba a soferului.
-
-
Ni ma, e sofer saracul nu functionar care plimba acte degeaba
Mare branza!
Poate are ulcer omul si tre sa manance ceva…
Cati din autobuz aveau bilet?
Cati respecta usile?
Cati respecta bunul simt sa nu vorbeasca la telefon in gura mare prin autobuz?
Hai sa nu fim mai ortodocsi decat Danl :))
STPT: „Nu tolerăm astfel de abateri”
Mi-e scarba de STPT si de retardatul de la tion care s-a gandit ca asta e o stire. Tu rahatule cand stai 2 ore in pauza de masa cum e? E ultima data cand mai intru pe site-ul vostru de rahat.
Stiu ca nu publici comentul ca esti prea slab. Atat iti poate creierul ala cat o nuca.
Mare Scofala!
Nu inteleg ce este asa de grav?
Ersa grav daca mergea acasa sa doarma si lasa autobusul in mijlocul drumului.
-
STAI LINISITI DACA II INCURAJAM URMEAZA SI ASTA.
Omu’ merita un premiu. N-a mai pierdut vremea pentru scuze si alte cele. Drept dovada este recordul de sub 1 minut.