Scenele s-au petrecut în localitatea Giroc, miercuri după-amiază, într-o zonă din spatele terenurilor de paintball, pe lângă strada Daliei. Un cititor Tion spune că nu a putut trece cu vederea gestul șoferului, care pur și simplu își burdușise mașina cu saci plini de deșeuri, inclusiv materiale de construcții.
„Am văzut un individ cu o dubiță care a început să scoată gunoaie din ea și să le arunce pe câmp. A aruncat câțiva saci, s-a dus 50 de metri mai în față, probabil a văzut pe cineva, apoi s-a întors cu mașina și a început iarăși să arunce. L-am surprins în timp ce descărca gunoaie din mașină. M-a implorat să-l iert, am sunat la 112, i-am spus că o să chem Garda de Mediu”, ne-a povestit cititorul nostru.
A treia mașină confiscată de Garda de Mediu
Omul spune că terenurile virane din zonă sunt pline de gunoaie. Bărbatul prins în flagrant va fi amendat cu 3.000 de lei, i-a transmis Poliția Locală Giroc celui care a făcut sesizarea. A spus că mașina este a șefului lui, care va fi și el sancționat cu 30.000 de lei. Iar autoturismul a fost confiscat de Garda de Mediu.
„A venit Poliția Locală Giroc, polițiștii au găsit saci cu gunoaie în dubiță, era plină. Mi-au spus că sancțiunea este de 3.000 de lei, iar pentru mașină a venit Garda de Mediu. Dubița a fost confiscată, iar proprietarul mașinii va fi sancționat”, ne-a mai spus cititorul Tion.
Reprezentanții Gărzii de Mediu spun că este a treia mașină confiscată anul acesta. Primele două au fost camionete, iar proprietarii au puține șanse să le mai recupereze.
„Noi primim foarte multe sesizări, dar fără probe legea este greu de aplicat. Ne ajută și probele foto sau video. Este a treia mașină confiscată, una în 7 februarie, alta în 27 martie și asta acum. Primele două erau camionete, ultima este o dubiță. Sunt confiscate, ei nu prea au șanse să-și recupereze mașinile nici în instanță, dacă pierd în instanță, mașinile sunt scoase la licitație de către Finanțe”, a declarat, pentru Tion, Liviu Neguț, comisar șef al Gărzii de Mediu Timiș.
Proprietarul dubei confiscate miercuri seară va putea plăti jumătate din amendă, adică 15.000 de lei, dacă o achită în 15 zile.
Trimite articolul
XNu se promovează suficient modalitățile de aruncarea legala a deșeurilor din construcții, 1mc gratuit la cele citeva puncte de colectare, contra cost se pot comanda mai multe dimensiuni de containere.
-
Da si asta cu promvarea e care e deficitara ….dar sa stiti ca sunt categorii de persoane in special cei care lucreaza ca instalatori, zugravi , reparatii interioare , clonstructii care in pretul lucrarii includ la sfarsit si debarasarea deseurilor rezultate , de cele mai multe ori sunt peste 1mc cat ai voie sa duci la RETIM si e mai bn sa le abandonezi gratuit pe camp nu? a -II-a categirie sunt transportatorii ilegali au anunt in ziar si cu o autoutilitara transporta la comand …..orice care este abandonat dupaia pe undeva
Dar aste e peste tot. La padurile la fel….
Excelent! Felicitări celui care a filmat! Spirit civic și….ouă la greu! Thumb up!
f bine! aici ne-au dus 30 de ani de pesedism! confiscati cat mai multe masini la nesimtiti, numai asa putem scapa de gunoaie!
-
E buna initiativa, dar ce treaba au iar psd-istii? Am vecini din USR care si-au renovat apartamentul si au dat unei persoane de etnic o suma de bani si le-a carat deseurile cu caruciorul, doar Dumnezeu stie unde. Si mai am vecini care au actionat in acelasi mod si sunt sigura ca nu au culoare politica. Prostia si nesimtirea nu tine cont de culoare politica, gen, etnic. Cand esti prost, esti doar prost, nu e nevoie sa fii asociat cu ceva sau cineva. (PS sunt doar un cetatean realist, care nu catalogheaza, doar observa, nu am treaba cu PSD, decat atat cat imi doresc sa nu mai existe).
-
Aha, deci vecinii rai sunt de doua categorii: cei din USR, si cei care “nu au culoare politica”. Despre cei din PSD stim sigur ca “n-au treaba”.
-
Foarte bine a facut cetateanul care a sunat la Garda de Mediu. Va felict domnule!
-
Am teren arabil la Mosnita. Un gunoi de om a aruncat saci cu sticle de la vreun bar. Bagati va rog odata garantie la ambalaje, dar nu 50 de bani. Macar 2 lei, hai 1 leu, dar totusi este prea putin. In legatura cu confiscarea masinii, legea era de multi ani dar psd nu o aplica. Si este aceasta lege cu confiscarea si la comiterea de infractiuni. Adica ai furat din TIR cu masina, se confisca. Ai blocat voluntar drumul, se confisca(cum ar fi la un protest de ex.).
prima stire pe care am citit-o astazi . A inceput bine ziua
Doar 30.000 ron? Muuult prea putin! 30.000 ron si munca in folosul comunitarii. Sa curete absolut tot pe o raza de 10 km2.
Felicitari domnului care a luat atitudine!!!!
E simplu, ca in germania. O amenda grasa si plata curateniei sa fie facturata lui.
Foarte bine. La cat mai multe. Haideți și pe dj691 între Pișchia și A1. Județul și nu numai este efectiv sufocat de gunoaie.
Felicitari omului care a anuntat politia si garda de mediu!
Confiscarea masinilor si amezi cat mai mari sunt cred ca cele mai bune sanse sa scapam de asa ceva. Aproape ca nu mai gasesti un camp liber fara sa vezi saci de moloz, pet-uri, gunoaie..
La puscarie cu ei! Iar masiniile donatiile la Garda de Mediu ca sa aibe cu ce sa ii prinda pe restu!
Pana nu ne va pasa de ce lasam in urma noastra nu vom fi decat un cancer ptr planeta asta.
Ohohoh!
Daca s-ar face asta permanent nu ar mai fi asa plin de gunoaie.
Stiu, unii vor spune ca tot atata gunoi exista si undeva tot trebuie sa ajunga. Corect, dar daca este bine sortat, aproape tot poate fi refolosit. Grosul ca umplutura, metalul, plasticul, etc la reciclat. Ramane polistirenul. Aviz autoritatilor.
Dar asta inseamna deranj si la multi le … pica coroana.
Exista persoane care cu asta se ocupa. Da, au facut o meserie din a arunca gunoiul aiurea. Daca cei cativa, 10 – 20 de persoane, sau cati or fi, vor fi determinati sa nu mai faca asta, imprejurimile orasului vor fi mult mai curate. Dar pentru asta trebuie o supraveghere continua si … mai multi paraciosi. Da, nu as fi crezut vreodata ca o sa spun asta, dar avem nevoie de mai multi turnatori. In sensul bun al cuvantului, adica oameni cu costiinta civica si cu curaj, ca de multe ori acesti infractori sunt agresivi. Acuma au prins unul blajin sau cel care a sunat este … fortos.
de ce nu confiscati asa si masinile soferilor care depasesc cu zeci de km /h limita legala..sau chiar cu peste 100km/h fata de limita legala admisa.. sau iansa confiscati si masinile celor care sunt a a 2..3..abatere in materie de infractiuni rutiere..sa vedeti ce frumos si regulamentar ar merge toti disperatii dupa viteza , in oras.
-
IA sa-ti confiste tie mainile pentru ca te abati de la regulile de ortografie.
-
Pai exista lege pentru asta. Ști ce prevede legea pentru cei care depășesc viteza cu peste 100 km limita admisa? Sau pentru cei care sunt la a doua, a treia abatere?
Salutare, pe Calea Torontalului aproape de Metro2, mai exact pe un drum de pamant inainte de sensul giratoriu poti sa faci dreapta spre Calea Aradului, acela aste un punct de vizat, fac apel catre Garda de Mediu, era sa-mi iau bataie de la colorati ca am pozat flagrantul. Ii ireal ce gasesti acolo, de la moloz la te miri ce. Si ar mai fi un punct de vizat, mai exact intre piata Mehala si drumul de Sacalaz, ii dezastru, BIOHAZARD. Imi pare rau ca s-a ajuns la un asa hal de rupere de p..a. Eu mai mult decat sa fac poze si reclamatie, din nefericire nu pot sa fac, legal. Asta este.
Felicitarii !!!!! Cit mai multe asemenea actiuni !
Si felicitari celui care a sunat la garda de mediu .
Foarte bine, pe langa asta sunt unii care fac bani la negru pentru ca au chiar anunturi puse la blocuri ca ridica moloz contra cost.
Prin urmare cat mai multe actiuni civice.
Pana la urma depinde de noi daca anuntam sa nu politia si garda de mediu cand vedem asemenea cazuri !!
Nu tin partea respectivului, ceea ce a facut este de condamnat, dar cauzele acestui act sunt slaba administrare locala si a firmelor de colectare a deseurilor. De exemplu, am avut niste cartoane curate de la niste electrocasnice, am adunat vreo 4-5 saci si am decis sa merg la ghena de colectare din Chisoda, surpriza, retim nu colecteaza astfel de deseuri, cu greu am convins un om de acolo sa le ia in ideea in care alt operator recicleaza carton si are sediul chiar langa.
Ar trebui puse la punct centrele de colectare, in special a deseurilor reciclabile precum carton, sticla, metal pentru ca daca te muti intr-un bloc nou, pana reusesti sa inchei un contract cu un operator, poate sa dureze pana la o luna de zile, timp in care stai cu gunoiul pe balcon, in special carton, polistiren sau plastic… Ca practica multi apeleaza la diverse persoane care iti ridica gunoiul pentru o anumita suma de bani, dar nu iti garanteaza nimeni unde ajunge acest gunoi – probabil acestia fac ce a facut individul din filmare.
PS: nu am apelat la nimeni, tot gunoiul inca asteapta frumos pe balcon pana ajunge operatorul sa puna containerele pentru gunoi, sper ca in curand.
-
Vei avea o surpriza cu polistirenul. Mare.
Efectiv nu ai posibilitatea sa-l arunci legal. Practic, ca de teorie sunt satul ca ursul de ghinda.
Sfat (moca): cumpara niste diluant si stropeste polistirenul rupt in bucati mai mici, cu el.
Evident faci treaba afara si intr-un sac mare de plastic. Tot polistirenul de la o mutare in casa noua (de la toate electrocasnicele si nu numai, sunt bine invelite in polistiren), s-a transformat intr-o masa vascoasa, cam cat doi pumni. Probabil ca ar si arde, dar nu am vrut sa fac fum. Sti, polistirenul este mai mult aer. -
and, nu stiu de ce dureaza atat! Stiu pe cineva (care s-a mutat la casa, nu la bloc, e adevarat), si in aceeasi saptamana a facut contractul si in urmatoarele zile a si venit camionul de gunoi. Deci clar se poate face contract pe persoana, si a fost totul functional in maxim 2-3 zile, chiar daca nu aveau toate actele casei gata.
Scuze gasim cu totii. Toata stima pt tine ca nu ai aruncat aiurea.
Cei despre care vorbesti ca iti ridica gunoiul pt o anumita suma de bani ar trebui sa il duca la centrele de colectare. Daca nu fac asta, merita din plin exact ce a patit individul din articol. Eu m-am saturat sa ma plimb printre gunoaie, sa curat dupa fiecare furtuna ce imi aduce vantul pe strada si in curte, etc.In toata lumea civilizata, pentru aruncarea tonelor de gunoaie sunt prevazute amenzi imense, si pedepse de genul confiscarii mijloacelor, sau chiar inchisoare!
Observ comentariile unor talibani. Voi ganditi putin? Confiscarea unui vehicul care poate costa pina la cateva zeci de mii de EUR ? Aveti creier in cap ? Pentru gunoaie? In lumea civilizata amenzile si sanctiunile se aplica gradual, doar noi sintem cei mai radicali de pe planeta. Cu specimene ca voi au aparut si nazistii si comunistii.
Sa va dau un scenariu : mergeti cu familia in concediu pe autostrada, aveti un copil in spate care in timpul mersului deschide geamul de la masina suficient ca sa va zboare afara din masina un servetel, o punga, etc. Cineva va filmeaza, va reclama, si va confisca masina ca ati aruncat gunoaie pe geam.
-
Gigi, eu nu am auzit sa confiste cineva o masina pentru un servetel aruncat pe geam. I-a confiscat o masina care era plina cu gunoaie. Alea nu s-au incarcat din greseala in masina si nici nu a ajuns din greseal pe camp cu ele. Acum are tot omul un telefon cu acces la internet (si daca nu are, sigur cunoaste pe cineva). E atat de greu sa faci o cautare dupa un operator care primeste astfel de deseuri? Am iesit de cateva ori cu bicicleta pe malul Timisului. Peisajul este frumos, dar e plin de deseuri menajere sau gunoaie de la cei care fac gratare.
-
Te cam pune pe gânduri dacă sa mai arunci moloz pe câmp.
-
Gigi, Atunci cand ai un copil trebuie sa ai grija de el si de ce face, dupa rationamentul tau copilul sta singur si nesupravegeat asa poate sa deschida geamul de tot si sa il ia pe el vantul din masina. 2 Atunci cand arunci sau iti scapa o punga un servetel pe geam esti responsabil si mi se pare normal sa fi amendat pentru asta. In orice tara civilizata ai fi amendat. 3 este o mica mare diferenta intre situatia in care esti ghioloban si arunci gunoi pe geamul masinii si atunci cand folosesti masina pentru a transporta si arunca gunoaie pe domeniu public.In primul caz meriti o amenda ca sa inveti ca nu este bine sa arunci guni pe geam, in al doilea caz prin confiscarea masinii ti se ia “obiectul muncii” cu care arunci gunoie. Intelegi? Politica asta nu este numai in Romania, Ia inceraca tu sa faci asta in alte state sa vezi oare ce patesti? Ai sanse sa faci chiar si inchisoare nu doar sa ramai fara masina.
-
E foarte bine. Era si mai bine vreo cateva luni de munca in folosul comunitatii. Altfel nu se invata minte ghiolbanii.
-
#Gigi…. Pe semne ca ți partea celor care arunca gunoi pe câmpuri, părerea noastră este ca amenzile sunt prea mici și confiscatul mașinii nu ajuta prea mult, noi “populimea” dorim sa facă și închisoare aceste personaje și lăsați în curul gol sa nu mai aibă nici după ce bea apa.
Dacă ți se pare ca suntem comuniști ca ne place curățenia poți sa te muti într-o cocina de porci dacă ție îți place mizeria, noua ne place curățenia și aerul curat……
Fratilor, treziti-va! Care garda de mediu? E pacaleala de 1 aprilie!!!!
Bravo!!! Felicitări celui care a filmat și acționat!! Voi proceda la fel de acum încolo.
-
Havello grijea!
Anul trecut, cand ma intorceam cu mielul de la stana am trecut pe langa niste zburatoare intunecate care faceau exact ce facea individul asta. Mi-am luat injuraturi si amenintari doar pentru ca m-am uitat la ei.
Cata vreme nu se aplica pedepse draconice, lucrurile nu revin la normal. Inclusiv in atitudinea fata de …(nu scriu ca redactia nu cred ca are atitudinea potrivita. E tot pe politically correct, mai mult ca sigur).
Te sfatuiesc sa te pui pe pozitie favorabila si daca te maraie coloratii … RUN! Sau mergi impreuna cu cativa prieteni hotarati, toti dotati cu pari.
In sfarsit un cetatean cu atitudine, felicitari. Cat despre nemernicii care arunca pe camp… amenda maxima si poate chiar o inasprire a legislatiei in domeniu. Chestiile de genu imi par mai degraba infractiuni decat contraventii. Nu mai au nici o jena, arunca ziua in amiaza mare
Un sfat pentru sustinatorii morali ai acestei actiuni, aruncati va rog o masina plina cu moloz pe un camp in Austria, Ungaria, Cehia ..unde vreti voi, sa vedeti urmarile!
Omule, bravo, felicitari pentru curaj si pacat ca nu ai dotarea politiei. Se putea astfel rezolva pe loc acolo.
raul mai invata putina Aritmetica! Ori vorbim de raza care este x metri sau kilometri sau de o suprafata de teren care se masoara in km patrati!!
Unde si cum poti scapa de deseurile din constructii intr- un mod civilizat, legal, respectand natura? …..un singur telefon la persoana potrivita din cadrul unei mari companii de salubrizare cunoscuta in judet si problema se poate rezolva de pe o zi pe alta cel mult! Nota 10 si felicitari pentru societate si angajatului din cadrul acestei societati, nu este nici o diferenta fata de cum am lucrat si in Germania !
foarte bine, bravo celui ce a filmat. Dar sa nu uitam, legea este pentru a amenda cel prins, daca nu e prins mizeria nu poate ramane acolo, primaria trebuie sa se ocupe sa faca curatenie, altfel si primaria poate fi amendata la randul ei. Sper ca intr-o zi sa ne educam si sa traim civilizat!
E bine si asta cu amenda si cu confiscatul masinii, dar nu rezolva problemele de baza care sunt 2:
1. Ii confisca la unu masina, dar restul de gunoi de pe camp cine il strange? Nimeni! Ramane acolo! Maine vine altul cu duba, il vede si arunca si el langa. Trebuie curatat campul de autoritati, ca nu ma incalzeste ca pe unul il prinde si 1000 fac ce vor.
2. Totusi unde scapi de el legal. Ca aia cu containerul de la retim e JEGMANEALA! Sa dai mii sau chiar zeci de mii de lei pe containere sa duci molozul de la o constructie e bataie de joc. Ajungem sa fie aruncatul ambalajelor mai scump ca si produsul!
Unde se poate depune moloz in Timișoara?
-
Scrii “Unde se poate depune moloz in Timișoara” in Google si gasesti raspunsul. Chiar primul rezultat e site-ul Retim.
După asa o știre mai ca-mi vine sa stau de paza pe Grigore Alexandrescu colt cu Al. Viilor, unde cred ca se arunca zilnic saci de moloz. Dar ca sa nu se trezeasca atât spirit civic în mine, nu mai bine ar pune Garda de Mediu o camera acolo și când ii vad pe băieți ca au parcat dubita încărcată și se pregătesc de acțiune, atunci sa între și ei în acțiune?
-
Pentru ca NU LE PASA!
Toata Mehala e plina de MUNTI DE DESEURI din loc in loc, de la Viilor pana la podul spre Sacalaz! Presupun ca la fel e si in alte zone de la marginea orasului.
Nici macar nu le-ar trebui camera! Cei care presteaza asemenea “servicii” dau anunturi peste tot (de la Publitim, pana pe OLX, probabil) cu “transport orice, car moloz, fac orice pe bani, cu camioneta de 3 tone”.
Ar fi extrem de simplu pentru cei de la politia locala/nationala/garda de mediu/etc: sunati, va prefaceti interesati ca vreti sa scapati de deseuri din constructii, faceti un mic flagrant clasic, si gata!Bine, sa faca asa ceva doar cineva care inca mai are voie sa faca flagrant, sa nu fie dupa aia discutii ca “in ce calitate a descins X sau Y?” Dar altfel, e clar! Filmat de la distanta individul cum merge, ridica molozul si il duce sa il descarce pe camp! Confiscare camioneta, amenda, articol in ziar, gata!
Dupa ce faci asta de cateva ori, sa vezi cum vor invata toti cele 4 centre de colectare gratuita a deseurilor.
Am chemat de nenumărate ori poliția si poliția comunitară pe strada George Ardelean , zona Torontal , unde diverși arunca gunoaie , si nu sa deplasat nici un echipaj la fata locului ! Oameni cu bun simt plătesc sa le ia gunoiul si un gunoi ca asta arunca unde il taie capul !