Trandafirii din Parcul Rozelor au aprins câteva discuții pe rețelele de socializare. Unii s-au pozat cu florile mai spectaculoase, în timp ce alții s-au plâns că există doar câteva zone din parc care merită admirate. Din prima categorie a făcut parte și primarul Dominic Fritz, care a avut o postare luni, la orele prânzului.
„Parcul Rozelor a înflorit. Anul trecut am plantat aici câteva sute de trandafiri din 25 de soiuri diferite. Acum ne bucurăm de frumusețea lor”, a scris, scurt, primarul Dominic Fritz, alături de câteva imagini din parc.
„Unghiuri potrivite” și „situația reală”
În replică, în dimineața zilei următoare, Cristian Moș, unul dintre contracandidații actualului primar la alegerile de peste o lună și ceva, spune că edilul se folosește doar de „unghiuri potrivite”, imagini din dronă și Photoshop. Fostul lider userist ține să prezinte „situația reală, fără filtre”, una pe care o caracterizează drept „dezolantă”.
„Timișoara are nevoie de un primar care stă mai puțin pe platformele de socializare și mai mult în realitate! Mi se pare jignitor faptul că se încearcă manipularea timișorenilor cu zone din oraș fotografiate din unghiurile potrivite, sau chiar din dronă și apoi editate corespunzător ca să pară că totul e minunat. Probabil, dacă avea Facebook, Ceaușescu avea un profil asemănător cu cel al actualului primar. (…)
Am văzut astăzi în Parcul Rozelor nu doar situația reală, fără filtre, dar și oameni ieșiți la plimbare care priveau peisajul dezolant în care se află parcul, departe de ceea ce a prezentat primarul în fotografiile sale frumos editate. Și pentru ca să ne simțim fix ca «pe vremuri» în această dimineață a fost mobilizată rapid și o echipă care să sape puțin, să vedem cu toții că se muncește! (…)”, a scris, printre altele, Cristian Moș.
La fel, și acesta a adăugat câteva fotografii. Pe rețelele de socializare, și alți timișoreni s-au arătat a fi de aceeași părere.
Echipele Horticultura vor mai lucra în parc
Pentru obiectivitate, ne-am deplasat și noi la fața locului, iar dreptate pare să aibă Moș. Peisajul este, per total, mai puțin „instagramabil” decât s-ar înțelege din postarea primarului. Ar fi, totuși, de menționat că încă nu au înflorit toți trandafirii, iar echipele Horticultura vor mai lucra la acestea. În plus, cel puțin în privința gardului viu, situația a fost înrăutățită de dăunători.
„Gardul viu de buxus din Parcul Rozelor este afectat de mai mulți dăunători, mai exact de buha verzei și de omida păroasă. Cel mai agresiv dintre acești dăunători este omida păroasă, fiind o problemă cu aceasta la nivel mondial. Omida păroasă este originară din China și a ajuns în Europa în 2007, iar în România în 2011, an în care Autoritatea Națională Fitosanitară a început să emită buletine de avertizare.
Omida păroasă este un dăunător extrem de periculos pentru buxus prin agresivitatea cu care atacă plantele și prin răspândirea sa rapidă. Omida, ce poate ajunge la 4 centimetri lungime la maturitate, atacă doar speciile din genul Buxus, consumă frunzele și produce exfolierea parțială sau totală a plantelor.
Dorim să menționăm faptul că în ultimii ani dispozițiile Uniunii Europene au fost să se lucreze în domeniul horticol cu produse cât mai ecologice, care din păcate nu sunt la fel de eficiente ca cele pe bază de cupru, pe care le puteam folosi în anii anteriori. Astfel pentru combaterea dăunătorilor aplicăm tratamente specializate, pe care le schimbăm de la un an la altul, tratamentele fiind de lungă durată.
Este o chestiune de timp până când vom putea readuce la normal gardul viu din Parcul Rozelor, dar în prezent practic ne luptăm cu mai multe generații de dăunători care acționează în același timp asupra plantelor. Aceste tratamente se aplică în momentul în care plantele intră în perioada de vegetație.
Anul acesta am început tratamentele imediat ce ne-au permis condițiile meteo, în luna aprilie și le continuăm și în perioada următoare.
Pe lângă tratamentele fitosanitare, zilele acestea colegii noștri realizează în Parcul Rozelor lucrări de întreținere la trandafiri: plivit și săpălugit”, au declarat, pentru Tion. reprezentanții Horticultura.
Mai jos puteți observa câteva imagini surprinse de Tion marți, 7 mai, în jurul orei 11. În parc, la acea oră lucrau și câțiva deținuți, dar prin parcurile din zona centrală erau prezenți și angajații societății.
foto: Tion
Trimite articolul
Xuseristii traiesc “in online”, nu in realitatea noastra, pentru ei ce zice donimic frig pe fb, ala e adevarul.
-
Chiar tu vorbești de trăit “în online”, Anti-Vrajeala? Simpaticule…
-
e corect ca nu-mi plac vrajelile, dar ma confunzi. iar faptul ca imi spun parerea in comentarii nu inseamna ca traiesc in online, ca nu din online imi iau adevarul despre ce si cum in Timisoara. am ochi, merg prin oras, vad. spre deosebire de cei care se uita la ce le arata donimic frig si iau de bune toate vrajelile lui.
-
-
Să nu uităm că domnul Lae a “refăcut” acest parc
-
Sigur, Fritz si USR ul sunt de vina, daaaaa . Bai ce oameni:))) Oricum NOI toti votam cu Fritz si o sa castige again !!! Hahaha
-
chiar arata bine parcu, inclusiv in pozele voastre…. nu vad unde e problema…
Parcul Rozelor este departe de ce ar trebui sa fie. Ca e Fritz ca a fost Robu …. irelevant. Parcul NU a fost si nu este la standardul la care a fost odata si la care ar trebui sa fie din nou ca sa poata fi ceva cu care sa ne mandrim.
-
Pai nu va mai putea fi niciodata ce a fost!
A avut gruja Ciuhandu si tacit Robu de asta!
Iti plac vilele etniei?
Dar purandei ce se joaca cu putza in trandafiri?
S-a trezit si nesimtitul de Moș. El parca se ocupa de județ, sa ne spuna ce a facut.
sunt destul de sigur ca omida paroasa ii dinainte de 2007 in Romania, cat despre celalalte omide paroase ce candideaza la primarie, pai toate is daunatoare
Dumnezeule mare, cata ipocrizie pe alesii locali.
Incep cu Mos – care nu face altceva decat sa critice – n-a facut absolut nimic la CJ timp de 4 ani – zero barat, tabula rasa!
Brusc, a fugit de langa Fritz si Latcau, sobolani pe care ii venera si idolatriza pana nu demult – phtiu, prapaditule!
Continui cu Fritz – a iesit la facut poze de campanie, insa nu s-a ocupat absolut deloc de acest parc in cei 4 ani de mandat.
In incheiere, il amintesc pe Robu, care timp de 8 ani, n-a facut absolut nimic in ceea ce inseamna intretinerea si promovarea acestui parc – daca tineti binte, dupa furtuna din 2017 s-a dus dracului scena din Rozelor – pana in Septembrie 2020, timp de 3 ani, nici macar acolo n-a reusit sa repare ceva.
Parcul Rozelor a fost reamenajat ultima oara prin 2011-2012, in ultimul an de mandat al lui Ciuhandu. De atunci, Dumnezeu cu mila.
Un fel de – rade ciob de oala sparta! Nerusinatilor!
Astfel, un simbol al orasului nostru a ajuns sa fie terfelit in cea mai mizerabila campanie electorala pe care a avut-o Timisoara.
Haideti, dragi timisoreni (a se intelege ironia la adresa lui Robu), sa ne amintim si sa bagam de seama ce personaje mincinoase avem de ales.
Jalnic, trist si patetic!
-
Primul comentariu corect (si adevarat).
-
https://buletindetimisoara.ro/timisoara-scena-din-parcul-rozelor-a-fost-refacuta-aici-urmeaza-sa-aiba-loc-festivalul-inimilor-ziua-timisoarei-ruga-timisoarei-si-ziua-minoritatilor-etnice/
Scena a fost refacută de Fritz, Robu a lăsat-o distrusă de furtuna din 2017.-
N-ai inteles nimic. Mai citeste o data, dar cu atentie. Poate asa, intelegi ce am scris.
-