Programul a început cu două flashmoburi simultane. În Piața Unirii, dansatorii Ansamblului Profesionist Banatul au invitat trecătorii să se prindă în horă. Muzica a fost asigurată de către instrumentiștii ansamblului.
Pe strada E. Ungureanu, la doi pași de sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, trupa Chic Dance le-a oferit trecătorilor, printre care s-au aflat și turiști străini, un scurt spectacol.
În fața sediului Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, aflat pe str. E. Ungureanu nr 1, se desfășoară ateliere de creație, pictură, olărit, design vestimentar. Tot în fața instituției, în jurul orei 17.30 a început un spectacol inedit al Școlii de Arte Timișoara, în care sunt implicați cursanții și profesorii școlii, de la toate specializările instituției.
De la ora 18:30 are loc un tur ghidat al expoziției cursanților de la secțiile de arte vizuale: pictură, fotografie, sculptură și meșteșuguri.
Evenimentul va culmina la ora 19:30, în Sala Festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu seminarul de cultură și artă „Repere”, avându-i ca invitați pe Iuliana Tudor și Mihai Morar.
Momentele artistice sunt prezentate de Tania Stavilă Țunaș.
Școala de Arte Timișoara este compartiment al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Timiș, coordonată de profesor Liliana Laichici, manager.
foto: Tion
Citiți principiile noastre de moderare aici!