Protestul social-democraților are loc în contextul în care deputatul PSD Alfred Simonis a anunțat în 11 noiembrie că mai mulți membri ai partidului vor organiza proteste în fața Palatului Administrativ, fiind nemulțumiți de cum se desfășoară lucrările de infrastructură din județ.
foto: Tion
Pe pancartele protestatarilor sunt scrise mesaje precum „Am vrut patru benzi, am rămas cu niciuna”, „Aline, mai vino la servici’”, „Drumul Timișoara-Dumbrăvița-Giarmata oglinda administrației Nica”.
UPDATE. Protest cu greșeli gramaticale în fața Consiliului Județean Timiș
Protest devenit hilar în fața administrației județene. Luni, la ora 12, tinerii social-democrați s-au adunat să protesteze împotriva conducerii administrației județene. Tinerii liberali au „contracarat” protestul cu un banner, pe care însă s-a strecurat o eroare gramaticală.
„Domnule ministru, vrem centrură (n.r. – în loc de centură)” era scris pe afiș alături de fotografia ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.
În momentul în care eroarea a fost descoperită și cei de la TSD au început să râdă de colegii lor, aceștia s-au retras de la protest.
Potrivit reprezentanților Tineretului Social Democrat (TSD), scopul protestului este „de a atrage atenția asupra incompetenței administrației liberale a Consiliului Județean Timiș, în special cu privire la starea drumului județean 691, la patru benzi, care leagă Timișoara de Autostrada A1, prin localitățile Dumbrăvița și Giarmata”.
„Reamintim faptul că fosta administrație PSD a lăsat un proiect început, care a fost pus pe butuci de către actualul președinte liberal al CJT, Alin Nica, iar de doi ani de zile, practic jumătate din timpul mandatului, acesta nu a fost în stare să demareze nicio lucrare în acest sens”, au transmis, aceștia.
Andra Lăpădatu, președinte TSD Timiș, declară că drumul care leagă Dumbrăvița de autostradă arată chiar mai rău decât în urmă cu doi ani.
„Am vrut să tragem un semnal de alarmă mai ales asupra drumului care leagă Dumbrăvița de autostradă, un drum început acum doi ani de zile, lăsat de administrația PSD la cheie, care din păcate este în aceeași situație. Din păcate, putem spune că arată mult mai rău decât acum doi ani de zile”, a declarat Andra Lăpădatu, președinte TSD Timiș.
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a spus că pe acest proiect a fost moștenită o situație dezastruoasă.
„Sunt un grup de tineri manipulați politic și care reacționează violent. Am văzut că în weekend, primarul PSD de la Iecea Mare l-a băgat în spital pe consilierul local PNL Iecea Mare, contracandidatul său. Dar am o veste bună, s-au înscris deja șase firme la licitația pentru DJ 691 și în 28 decembrie vom afla firma câștigătoare. Am moștenit o situație dezastruoasă pe acest proiect, totul pornind de la o subevaluare a traficului și alte chestiuni elementare care fac parte din orice standard al proiectării. Îi invit pe tinerii de la TSD să meargă pe Centura de Sud sau pe dealul de la Coșevița, la noi totul e OK”, a declarat pentru Tion Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XCât tupeu… P$D cu technocer au distrus drumul spre autostrada
nu e o alianta pnl-psd sa conduca tara asta? Daca da, nu cumva tinerii psd-isti isi exprima frustrarea si pe psd?
Oricum, psd/pnl – aceeasi mafie!
-
Traiasca USR !
Voi nu sunteti la guvernare? Cine a fost la guvernare majoritatea anilor in ultimii 33? PSD, PDL, PSDR, FSN.
Ipocrizie cu masa de manevra.. Aveti si ati avut puterea si ati fact fix fas in afara de coruptie si furt.
Imi explica si mie cineva de la PSD mesajul” Asa arata Timisul European cu Nica ” de la domnisoara din prima linie? Pare imbracata si “gletuita” destul de bine, complet in antiteza cu situatia drumului pentru care protesteaza. Sau macar de dragul artei, sa imi spuna cate greseli gramaticale sunt in “…servici’! ” Personal ii inteleg, urmeaza un presedinte si o majoritate PSD dupa urmatoarele voturi, dar totusi…
🤣😂🤣😂
s-a deschis targul de craciun cu un spectacol de Circ. fain asa, si la putere si in opozitie! usereistii si auritii sunt programati pe inchiderea targului? a, stai, usereistii sunt cu trotinetele, pistele de biciclisti si subventiile pomana pentru masini electrice, iar auritii nu fac nunti ca e post.
PS:
servici’: un fel de serviciu dar nu ca alea unde s-a “scolarizat” simonis, a nu se confunda!
centrura: centura prin centrul orasului. Azi dimineata a fost iar haos pe “centrura” spre sag. trebuie musai o magistrala verde pe acolo, sa se circule si in sud ca in nord.
#idiocracy
Ce amuzant ca tocmai ei protesteaza 😀 parca erau pentru ajutoare sociale, brusc ii doare de infrastructura?
Cat jeg in politica locala, astia cica is in alianta dar se injura unii pe altii la greu si mai folosesc si vuzuzelele tinere pe post de trompete. Sa fie clar, nici PSD nu a facut nimic ptr infrastructura locala, la fel cum nici PNL nu a miscat vreun deget, sau vreun alt partid.
Cata ipocrizie!!! cand te gandesti ca astia-s viitori politicieni, niste amarati folositi pe post de trompete ieftine!
Partidele de hoti-psd+pnl au urmasi pe masura, analfabeti dar agresivi si infatuati!
Amandoua uita ca sunt la GUVERNARE de peste 1 an!
Ce penibili ! VAI DE CAPUL LOR !
Poate prind si ei un ciolan…
PSD nu intelege ca in TM nu vor exista niciodata?
Daca erau de la alt partid mai spuneam dar taman TSD/PSD/FSN vorbesc !!!
Voi ăștia galbeni(pnl/aur) îl faceți invidios și pe PĂCALĂ🤣🤣🤣
Viitorii asistati sociali.
Demisia Nica! Cel mai slab presedinte CJT din istoria institutiei…
PS: Nu-s pesedist!
-
Serios?
-
Si Ciolacu… si toti parlamentarii (inclusiv pacaliciul de Barna)
-
La munca, asistati comunisti!
Daca vor face politica precum scriu, viitorul tarii va fi plin de “gropi” ….
In psd, ipocrizia nu are limite !!!!!
Vrem pauze mai lungi, vrem ore libere! Vrem chefuri cat mai multe. Da! Vrem distractie!
Ăștia-s normali la cap ori s-au trezit “vorbind” ca si când ar fi in opoziție?!
Asta spune ceva despre cat de amețiți sunt si cam ce “competente” pregătește PSD-ul pentru viitorul județului Timiș.
Va rog sa programati proteste si pentru celelalte drumuri de intrare / iesire din oras, care sunt foarte aglomerate: Lugojului, Sagului, Mosnitei, Lipovei, Aradului…
E adevarat ca nu au gropi dar nici nu sunt dimensionate pt traficul actual.
Multumesc celor carora le pasa de oras si judet.
-
Pai daca v-ati apucat toti sa va inghesuiti in jurul Timisorii. V-ati cumparat dormitor prin Mosnita, Dumbravita, Sanandrei, Giroc, Ghiroda. Pentru ca toti veniti in oras la munca si va duceti copiii la scoala tot in oras. Nici daca s-ar face 3 benzi pe sens (nu ca ai avea loc) nu v-ar ajunge.
Asta e ca si cum Putin ar protesta impotriva invaziei in Ucraina.
S PSD-ul e la guvernare si minstrul transporturilor e ,de la PSD. Deci…..
Unde ati fost cand era Dobra PSD pe tron? Ca drumurile erau si mai proaste decat acum.
Iar asta cu “cel mai prost” nu e cazul sa vina de la PSD, si sunt multe motive, enumar aici doar cateva: Nastase, Ponta, Dragnea, Veorica…
Sa le spuna cineva ca in consiliu is membrii lor de partid, inclusiv presedintele Dobra pana nu demult, ei au condus CJ. Deci impotriva cui proteseaza? Impotriva lor insira? Sa comunice direct cu sefii lor.
Ce au facut pana in 2020? N-au terminat o centura, aia au facut.
A decis DNA ca PNL e nevinovatA pana in anul 2027 asa ca se lucreaza pana iasa un miel verde
Pe Dobra nu l-am văzut …
sa tot vreti voi “drumuri europene”. latrina europei, mexicul europei, carpa de dos a nato, aia e…
A scos partidul batalionul de tineret la sorcovit ca sa-si facă imagine ca doar au căzut în uitare. Acești tinerei uita ca măscăriciul pesedist Dobra timp de 4 ani a realizat NIMIC! Cat despre protestul cu fața spre tramvai este clar, sunt prea prosti sa se orienteze în spațiu, CJT si Prefectura fiind in SPATELE lor. Hai fuguta la bâlciul din centru partidul va oferă un pahar de vin Babanul cu chimicale :))
De 33 de ani conduc banditii ăștia și acum emit pretenții?
Mars, mă, marș!
Duceti-vă și nu va mai intoarceti
Nu cumva din vremea lui Călin Dobra=preș CJT a început epopeea drumului din Dumbrăvița?