Protocolul de colaborare a fost semnat de Sorin Maxim, director general al ADR Vest, și de Marilen Pirtea, decan al FEAA din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Obiectivul principal al înţelegerii este acela de organiza stagii de practică pentru studenţi, cu aplicații practice pentru tinerii interesați de tematici precum dezvoltarea regională și accesarea fondurilor europene. Stagiile de practică la ADR Vest urmăreşte facilitarea consolidării cunoștințelor participanților și formarea și dobândirea abilităților acestora în domeniul dezvoltării regionale.
Astfel, studenții care vor parcurge un stagiu de practică în cadrul ADR Vest vor fi implicați în diferite proiecte implementate de agenție. Unul dintre aceste proiecte vizează realizarea Planului de Dezvoltare Regională pentru Regiunea Vest corespunzător perioadei 2014 – 2020 – document la care studenții vor contribui prin asigurarea muncii de cercetare și având ca teme de studiu economia Regiunii Vest (analiză ce va fi făcută pe sectoare și subsectoare de activitate), principalii indicatori macroeconomici regionali, dezvoltarea antreprenorială regională, principalii agenți economici și domeniile de excelență economică, inițiative antreprenoriale, structuri de sprijinire a afacerilor, relația mediului economic cu mediul de cercetare-dezvoltare-inovare și efectele crizei economico-financiare asupra economiei Regiunii Vest.
„În baza bunei colaborări cu Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest își propune să extindă cooperarea cu instituţia de învăţământ prin implicarea viitorilor economiști în proiecte și activități concrete pe care agenția le gestionează. Primul dintre proiectele propuse este Planul de Dezvoltare Regională 2014-2020 al Regiunii Vest, a cărui realizare va începe în primăvara acestui an și în cadrul căruia ADR Vest își propune să implice, în mod direct, atât studenți, cât și cadre didactice ale FEAA”, a declarat la semnarea protocolului Sorin Maxim.
„Colaborarea dintre FEEA si ADR Vest durează deja de câțiva ani, am realizat mai multe proiecte comune, de altfel, colegii de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, participă activ la procesul didactic în cadrul unui program de masterat organizat împreună. Protocolul pe care-l semnăm astăzi este parte componentă a demersurilor noastre de deschidere a învățământului superior către comunitatea locală, regională. Am conștietizat întotdeauna că este necesară o apropiere mai mare între mediul universitar, mediul economico-social și piața muncii. Datorită acestei colaborări putem afirma că FEEA nu produce șomeri de lux, toți studenții noștri putând găsi un loc de muncă la finalizarea studiilor.”, a declarat, la rândul său, decanul FEEA, Marilen Pirtea.
Stagiile de practică se adresează studenților din anul doi de facultate și celor din ciclul masteral care studiază domenii precum: administrarea afacerilor, economie, economie și afaceri internaționale, finanțe, cibernetică, statistică și informatică economică.
Semnarea protocolului de colaborare dintre cele două entități vine ca urmare a unei relații îndelungate de bună colaborare. Cele două organizaţii colaborează încă din anul 2005, în cadrul cursurilor de masterat „Managementul dezvoltării regionale”. Numărul aplicaţiilor pentru această specializare a beneficiat de o creştere anuală importantă datorită bunei îmbinări între cunoştinţele teoretice şi competenţele practice, corpul profesoral fiind constituit atât din cadre didactice de la FEAA Timişoara, cât şi din experţi de la ADR Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!