Angajatorii români anticipează un ritm stabil al angajărilor pentru trimestrul al treilea din 2012, arată ultimul studiu Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă. În urma ajustării valorilor previziunii, astfel încât să se ţină cont de variaţiile sezoniere, Previziunea Netă de Angajare se situează la valoarea de +10%, menţinându-se relativ stabilă atât faţă de prognoza raportată în trimestrul anterior, cât şi faţă de cea raportată pentru aceeaşi perioadă anul trecut. Majoritatea angajatorilor (64%) nu intenţionează să facă vreo modificare în ceea ce priveşte structura de personal din companiile lor, în timp ce unu din patru angajatori ne indică o creştere în activitatea de angajare pentru perioada următoare.
„În general, angajatorii plănuiesc să-şi menţină nivelul actual al forţei de muncă în perioada lunilor de vară. Analizând evoluţia Previziunii din ultimul an observam o activitate de angajare care continuă să se menţină la un ritm constant”, a declarat Valentin Petrof, country manager al ManpowerGroup România. “Prognoza de angajare pentru Trimestrul 3, 2012 se menţine stabilă, companiile aşteptându-se ca oportunităţile de angajare să fie similare celor din trimestrul anterior” a adăugat Petrof.
La nivel regional – angajatorii din şapte dintre cele opt regiuni analizate se aşteaptă la creşterea volumului de angajări pe parcursul Trimestrului 3, 2012. Angajatorii din Vest raportează cele mai puternice perspective de angajare, cu o Previziune Netă de Angajare de +20%.
Angajatorii din Vest raportează un climat optimist în ceea ce priveşte planurile de angajare pentru Trimestrul 3, 2012, cu o Previziune Netă de Angajare de +20%. Prognoza de angajare indică o creştere moderată de 8 puncte procentuale comparative cu trimestrul anterior, iar angajatorii raportează o creştere de 4 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului trecut. În baza datelor neajustate sezonier, angajatorii din regiune raportează un climat stabil în ceea ce priveşte piaţa muncii din regiune, pe parcursul trimestrului următor. Comparativ cu Trimestrul 2, 2012, Previziunea indică o îmbunătăţire majoră şi o creştere uşoară faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
O comparaţie la nivel de sectoare de activitate – angajatorii din opt dintre cele 10 sectoare de activitate analizate anticipează creşteri de personal pe parcursul Trimestrului 3, 2012.
Timisul cauta… someri. Rata somajului a scazut la 1,65%
Citiți principiile noastre de moderare aici!