Corul dirijat de profesorul Florin-Nicolae Șincari este format și din elevi de la clasele de teologie de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” și studenți de la Facultatea de Teologie din Timișoara.
Cu acest prilej, vineri, 7 decembrie, a fost lansat și un CD de colinde tradiționale românești, primul din istoria corului „Doina Banatului”, dedicat românilor care au făurit Marea Unire și celor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertate. CD-ul conține colinde armonizate de marii muzicologi bănățeni.
Inițiativa înființării Corului mixt „Doina Banatului” al Parohiei Timișoara Iosefin a fost luată în luna noiembrie a anului 1931 și a aparținut preotului paroh Ioan Imbroane și diaconului Alexandru Bocşianu – primul dirijor al corului și secretar în Comitetul Județean al Asociației corurilor și fanfarelor române din Banat pe județul Timiș-Torontal, cu sediul la Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!