În luna decembrie, timișorenii vor avea parte de două târguri „Winter Baazar”. Primul este cel de Moș Nicolae, care se va desfășura în perioada 5 – 6 decembrie. Apoi, va avea loc și cel de Crăciun, în perioada 19 – 20 decembrie. Ambele târguri se vor desfășura la Porto Arte.
Fiind vorba despre luna cadourilor, timișorenii vor putea să se bucure de o mulțime de produse realizate de artizani, dar și de decorațiuni de sezon sau chiar de brăduți împodobiți cu ornamente handmande.
Zilele de târg vor fi completate și cu diferite concursuri, Roata Norocului, muzică și voie bună. De asemenea, toată lumea e invitată să bea un vin fiert și să deguste din bunătățile care se vor pregăti special pentru cele două târguri.
Nu în ultimul rând, cei care sunt interesați să expună în cadrul ediției „Winter Baazar” mai au încă timp să se înscriere la adresa: noirecream@yahoo.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!