Alternanța între ploi și zile caniculare nu reprezintă un fenomen neobișnuit în această perioadă pentru meteorologi. Silvia Barbu, directorul Centrului de Meteorologie Regional Banat-Crişana din Timişoara, a declarat pentru Tion că vara sunt normale precipitațiile, în schimb au fost anormale ultimele două veri secetoase, din 2021 și 2022.
„Vara aceasta în iunie am avut precipitații mai multe decât ar fi normal în această lună, dar luna iunie, statistic, este cea mai ploioasă lună. Termic, am avut temperaturi relativ rezonabile cel puțin în regiunea noastră, am atins doar pragul de caniculă de 35 de grade, dar nu l-am depășit, deci a fost suportabil. Disconfortul termic nu a fost suportabil fiind umezeala foarte ridicată din cauza precipitațiilor excesive. Indicele temperatură-umezeală a atins și depășit pragul critic de 80 de unități. Cu cât umezeala este mai ridicată cu atât o temperatură relativ rezonabilă, chiar 28-30 de grade Celsius, devine greu de suportat”, a declarat pentru Tion Silvia Barbu, directorul Centrului de Meteorologie Regional Banat-Crişana din Timişoara.
Potrivit acesteia, persoanele diagnostice cu boli cardiovasculare sunt afectate de temperaturile extreme, foarte cald sau foarte frig.
În următoarele zile vom avea parte de ploi, însă iulie, luna lui Cuptor, nu ne va scuti de temperaturi caniculare.
„La noi prognoza se face pe maximum zece zile. Azi și mâine (n.r. – luni și marți) avem o vreme frumoasă, mâine după-amiază spre seară vremea va deveni din nou instabilă. Deci mâine noapte și după aceea de miercuri și până în 8 iulie, adică până sâmbătă, discutăm iarăși de fenomene specifice instabilității după care se face din nou vreme bună. Oscilează, o să avem o zi bună, două mai puțin bune. Vom avea și perioade în care se va instala seceta, deci mai multe zile fără precipitații”, ne-a mai spus directorul Silvia Barbu.
Potrivit acesteia, schimbările climatice sunt de vină pentru furtunile și vijeliile din ultima perioadă.
Centrul de Meteorologie Regional Banat-Crişana din Timişoara, care include județele Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin și Hunedoara, se află în plin proces de modernizare. Banii provin de la Administrația Națională de Meteorologie, care a accesat fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Toate stațiile noastre sunt automate acum, celor mai vechi, instalate în anul 2000, li s-a făcut upgrade în 2019-2020. Vor fi instalați senzori performanți de ultimă generație. Am început procesul de implementare a șapte noi radare, șapte avem și acum, dar se vor instala șapte noi radare, în regiunea noastră unul la Timișoara și unul la Oradea. Sistemele noroase le monitorizăm cu ajutorul radarelor. Săptămâna trecută au început lucrările de construcție pentru că în prima fază se construiesc turnurile la Oradea și urmează și la Timișoara, aici, pe terenul nostru”, a precizat Silvia Barbu.
Prin intermediul banilor veniți prin PNRR, se vor înființa la nivel național 300 de noi stații meteorologice, care vor măsura temperaturile, precum și 100 de stații agro-meteorologice destinate agricultorilor. Toate aceste stații vor fi autonome, în sensul în care au nevoie doar de electricitate și internet pentru a transmite datele colectate, nu vor fi deservite de personal.
Directorul Centrului de Meteorologie Regional Banat-Crişana din Timişoara ne-a spus că în Timiș sunt cinci stații meteo, la Timișoara, Lugoj, Jimbolia, Sânnicolau Mare și Banloc, iar la nivele de regiune, în zona de competență alcătuită din cele cinci județe sunt 28 de stații meteo.
Cea mai călduroasă lună iulie înregistrată în Timiș de când se fac măsurători a fost în anul 2007. Atunci s-a înregistrat temperatura maximă absolută la Timișoara: 41,7 grade Celsius la umbră, dar și la Oravița – 41,8 grade Celsius, iar la Moldova Veche s-a înregistrat maxima absolută în România de 44 de grade Celsius.
Pe un teren ce aparține Centrului de Meteorologie Regional Banat-Crişana din Timişoara, aflat în zona UMT, există o stație automată care transmite în biroul stației toți parametri pe care îi măsoară.
„Pe vremuri în adăpost (n.r. – căsuța) erau aparatele, termometrele adică, pe care venea observatorul și le citea oră de oră. Și viteza vântului se măsura clasic, acum se măsoară automat, deci a evoluat și aparatura noastră. Suntem la standarde europene, vom avea aparatură de ultimă generație”, a mai declarat pentru Tion Silvia Barbu, directorul Centrului de Meteorologie Regional Banat-Crişana din Timişoara.
Trimite articolul
XNASA a recunoscut ca incalzirea globala nu este cauzata de factorul uman. NASA, care este o institutie vazuta de multi ca fiind de prestigiu. Despre instrumente de ultima generatie, nici nu mai vorbim. Daca ei nu au asa ceva, atunci cine?
Cautati pe net informatii suplimentare.
-
Dar atunci de cine anume? De coada vacii?