Contrar aşteptărilor, numărul accidentelor grave produse în judeţul Timiş de la începutul anului şi până acum a scăzut. „În ultimele şase luni s-au produs 147 de accidente grave soldate cu 56 de morţi şi 119 răniţi grav. Adică cu 35 de accidente mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu patru morţi şi 26 de răniţi grav mai puţin”, explică Florin Bolbos. Şeful Poliţiei Rutiere mai spune şi că cele mai multe accidente s-au produs în special în Municipiul Timişoara, apoi pe Drumurile Naţionale, Judeţene şi Comunale. Din aceeaşi sursă am aflat că cele mai multe evenimente rutiere s-au petrecut între orele 06.00 şi 12.00.
Să ne reamintim
Tragedia petrecută în şapte iulie pe drumul care leagă Timişoara de Reşiţa a făcut ca porţiunea de şosea dintre Voiteg şi Gătaia să devină cea mai primejdioasă din tot judeţul. De la începutul anului şi până acum, în numai două accidente grave petrecute în zona respectivă, şi-au pierdut viaţa opt persoane iar alte două au fost grav rănite.
Potrivit lui Florin Bolbos, şeful Poliţiei Rutiere Timiş, dumurile pe care se petrec cel mai des accidente sunt: Timişoara – Cenad, Timişoara – Lugoj – Jena cu 21 de accidente, nouă morţi şi 12 răniţi grav; Timişoara – Arad cu şapte accidente, patru morţi şi cinci răniţi grav; Timişoara – Moraviţa cu şase accidente, şapte morţi şi doi răniţi grav. Cu toate acestea cele mai multe persoane decedate, raportat la numărul de accidente grave, sunt pe porţiunea dintre Voiteg şi Gătaia a drumului naţional 58B. Acolo, în numai două accidente rutiere, şi-au pierdut viaţa opt persoane, alte două fiind grav rănite.
Viteza ucide!
În 26 aprilie, doi tineri se îndreptau spre casă, la Şag. La intrare în Birda, din cauza vitezei, şoferul a pierdut într-o curbă controlul autoturismului, care s-a dat de mai multe ori peste cap. Cei doi bărbaţi aflaţi în maşină nu purtau centurile de siguranţă şiau fost proiectaţi prin parbriz, decesul acestora survenind pe loc. Cel de-al doilea accident este însă de departe şi cel mai grav petrecut pe drumurile din Timiş în ultimii ani. Şase persoane au plătit cu viaţa pentru teribilismul unui tânăr de numai 18 ani iar alte două, printre care şi acesta, au fost rănite grav. Claudiu Hauptman, din Reşiţa, se întorcea acasă împreună cu trei prieteni, de la Timişoara, pe data de 7 iulie. Conducea cu viteză, spun martorii, deşi ploua torenţial. La un momentat, într-o curbă, a pierdut controlul maşinii, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal cu un alt automobil al cărui şofer conducea regulamentar. Impactul a fost teribil şi cinci persoane şi-au pierdut viaţa pe loc, iar o tânără a murit pe drumul spre spital. „Tocmai pentru a preveni producerea altor nenorociri de acest fel, poliţiştii de la rutieră au amplasat, marţi seară, un echipaj radar la puţin peste un kilometru de locul producerii accidentului. Nenorocirea s-a produs însă cu puţin înainte de filtrul poliţiştilor”, spunea la acel moment Florin Bolbos, şeful Poliţiei Rutiere Timiş.
Şase vieţi pierdute într-un concurs cu moartea, în Timiş - | |
Accident mortal în localitatea timişeană Birda -
Citiți principiile noastre de moderare aici!