O hotărâre de Consiliu Local interzicea până acum parcarea maşinilor pe trotuar, ADP-ul şi Poliţia Locală făcându-şi din plin planul la amenzi, îndeosebi în zona centrală a oraşului. Ce-i drept, Codul Rutier permite staţionarea maşinilor pe trotuar, însă numai dacă este lăsat cel puţin un metru loc liber pentru trecerea pietonilor şi numai pe trotuarele marcate corespunzător.
Cum însă în Timişoara nu există asemenea marcaje, iar până la construcţia parcărilor subterane vor trece încă câteva luni bune, cei din Comisia de Circulaţie din Primăria Timişoara vor aborda posibilitatea de a se aplica soluţia parcării pe trotuar chiar în întâlnirea de joi.
„Joi, in Comisia de circulatie vom identifica zone de trotuare unde parcarea nu afectează traficul, şi care vor fi marcate. Sper ca în 29 martie să deschidem ofertele pentru licitaţia cu garajele subterane. Vor începe şi lucrarile în Piaţa 700 . Sper ca cel târziu până la toamnă, prin parcarea să se finalizeze” a declarat primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!