Potrivit reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie, în următoarele zile temperaturile maxime vor creşte uşor, mediile fiind de 20…21 grade, iar cele minime vor fi semnificativ mai mari decât în săptămâna trecută, oscilând, în medie, între 5 şi 7 grade.
La Timișoara, duminică, temperaturile maxime vor atinge și 21 de grade în timpul zilei, iar pe timpul nopții vor fi maxim 10 grade. A doua zi de Paști aduce valori termice tot de 21 de grade în timpul zilei, iar noaptea nu se vor înregistra mai mult de 7 grade Celsius.
Sporadic, în unele zile din intervalul 14 – 19 aprilie, vor fi ploi slabe şi pe arii restrânse. În special în zonele de deal, în nopţile mai reci de la începutul intervalului, nu sunt excluse lapoviţa şi trecător ninsoarea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!