Premiera are loc în 27 martie, de la ora 19, iar următoarele reprezentaţii sunt programate în 7 şi în 21 aprilie 2013. Alături de actorii Teatrului Maghiar din Timişoara, din distribuție fac parte actrița cu origini transilvănene Török-Illyés Orsolya, actorul Szabó Domokos precum și cameramanul Nagy András, care asigură și light design-ul montării. Pentru a reda cu acurateţe dialogul scenelor de improvizaţie, spectacolul se traduce simultan la cască de translatorul autorizat Sütő-Udvari Magdolna.
„În Vremuri de pace, Szabolcs Hajdu ne dezvăluie lumea în care urmărim parcursul unui artist, viața lui de familie, cercul de prieteni și societatea în care trăieşte. Într-o poveste de tip mozaic, spectatorii vor descoperi momente importante din existenţa personajului principal, Langermann Sándor, scriitor care, după lansarea celei mai recente cărți, primește o ofertă de a scrie o piesă de teatru. Moartea tatălui, agitația prilejuită de înmormântare, conflictele ascunse, zdruncinarea familiei și atmosfera sufocantă a societăţii nu sunt benefice pentru creație. Sarcina asumată e din ce în ce mai apăsătoare, luând proporţii ireale și catastrofale. Pe lângă textul -cadru bazat pe ideile actorilor din distribuţie și scenele nonverbale, există o parte de improvizație, astfel că spectacolul se modelează permanent în fața privitorilor”, dezvăluie protagoniştii.
Szabolcs Hajdu şi-a început cariera în lumea teatrului, apoi a urmat cursurile Universității de Artă Teatrală și Film din Budapesta. Cu primul său film de lung metraj, Macerás Ügyek, a câștigat premii la festivaluri naționale și internaționale. La Festivalul Filmului Maghiar, lungmetrajele sale s-au bucurat de un real succes, Hajdu câștigând în repetate rânduri marele premiu. Poate cel mai important succes al său a fost faptul că Ungaria a propus filmele sale Palme Albe (Fehér tenyér) și Bibliotheque Pascal la premiul Oscar. Szabolcs Hajdu are legături puternice cu România, regizând și trăind aici o perioadă îndelungată. Pe lângă actori transilvăneni regăsim în filmele sale nume mari precum Oana Pellea, Gheorghe Dinică, Andi Vasluianu, Răzvan Vasilescu sau Ion Sapdaru. După ce și-a dedicat o mare parte a carierei lungmetrajelor cu un caracter aparte, neconvenţionale, regizorul de film revine în lumea teatrului, respectiv în România.
Foto: Biro Marton
Citiți principiile noastre de moderare aici!