Trei zile cu evenimente captivante încep în Iulius Town. Vineri și sâmbătă sunt seri cu film. Outdoor Cinema se instalează din nou în Family Plaza din Iulius Gardens, propunând filme interesante, vizionate sub cerul liber. Apusul, muzica bună și băuturile de vară vor completa atmosfera și îți vor redefini timpul tău de relaxare. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, pe baza invitațiilor obținute online. Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului.
Seara de vineri este dedicată ieșirii cu echipa sau întâlnirii cu prietenii! Terasele din Iulius Town, cu deschidere spre parc, sunt locul perfect pentru a intra în vibe-ul de weekend. În plus, discuțiile interminabile sunt acompaniate de concerte live ale artiștilor locali. La Manufaktura ai Music Corner, unde se îmbină saxofonul cu DJ set up, iar la Atmosphere va fi „Mussels Party”.
Sâmbătă va fi o zi vibrantă în Iulius Gardens. De la ora 16.00, ai întâlnire cu statui vivante, bufoni și mimi, în cadrul Art in the Park. Zâmbetele oferite de aceștia continuă cu energia oferită de muzica electronică. DJ Victor Stan este prezent începând cu ora 17.00, răspândind ritmurile energizante în întreg parcul.
Copiii sunt în centrul atenției duminică. Pentru ei, de la ora 11.00, în Family Plaza se va juca piesa de teatru „Jack și Vrejul de fasole”. Povestea spusă de marionete îi va implica în acțiune și le va transmite și mesaje educative. În plus, sesiunile de joacă în Iulius Gardens sunt și mai frumoase acum, pentru că s-a redeschis caruselul venețian. Căluți și personaje de basm îi așteaptă într-o călătorie amuzantă, în aer liber și în siguranță.
Duminică, de la ora 19.00, în Family Plaza petrecem în stil retro. Iubitorii muzicii de altă dată au prilejul de a ascuta melodiile preferate mixate de diferiți DJ, într-un sicron cu proiecții video. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, pentru a menține distanțarea fizică.
Despre frumos și artă este și în Iulius Mall, acolo unde se desfășoară Târgul de Antichități. De vineri până duminică inclusiv, colecționarii revin la etaj, pentru a-și expune piesele cu patina timpului. Vizitatorii vor putea admira și achiziționa bijuterii, argintărie, ceasuri, numismatică, filatelie, porţelanuri, tablouri, statuete, mobilier, oglinzi şi multe altele.
Weekendul acesta te bucuri și de Revenge Sale, adică trei zile de reduceri și premii la cumpărături. Brandurile tale preferate s-au pregătit cu discounturi de până la 70%, iar dacă te numeri printre primii 1.500 de clienți care cumpără de minimum 150 de lei, ești premiat cu un voucher pentru și mai mult shopping.
Evenimentele sunt organizate cu implementarea recomandărilor privind distanțarea fizică și siguranță, iar în mall sunt asigurate peste 40 de acțiuni de protecție. Este important să fim cu toții responsabili și să respectăm măsurile de siguranță!
Citiți principiile noastre de moderare aici!