De vineri până duminică, 25 – 27 martie, atmosfera din zona Iulius Expo va fi de „five o’clock tango and tea”, unde patefoanele vor cânta jazz, anticarii vor expune piese de numismatică, colecții de ziare și cărți, dar și piese de mobilier în stil baroc, bijuterii cu povești uimitoare și multe altele.
Duminica va fi destinată copilăriei în Iulius Mall. La demisol, în piațeta Splend’or, cei mici vor putea să „călătorească” împreună cu un pinguinul haios și să afle aventurile prin care trece. Păpușile vor urca pe scenă începând cu ora 11.
După ce descoperă „Aventurile unui pinguin”, copiii sunt așteptați la Energy Kids Family Center, cel mai mare spațiu de joacă interior din România. Printre atracțiile locației se numără toboganele, peretele de cățărat, trambulinele, mingile de zorbing și alte zone, unde distracția va atinge cote maxime. În timp ce copiii se joacă și își fac prieteni noi, părinții se pot relaxa în zona de cafenea.
Sesiunile de distracție sunt completate și de caruselul venețian etajat, care îi va duce pe cei mici în tărâmul poveștilor. Vino împreună cu copilul tău să descoperiți ceșcuțele rotitoare și căluții care se balansează!
Foto: Iulius Town Timișoara
Trimite articolul
Xnu citesti despre oilius town decat evenimente pentru copi, copi copi, copi- pentru tineri sau adulti NU EXISTA!!!
parca era vorba ca in Ro nu sunt copii…. la naiba nu mai intelegi nimic…
-
Au fost si pentru adulti diverse expozitii,concerte cand a permis vremea, festival culinar, etc, mai aveti si cinema-ul. Pana la urma mallul e un centru comercial, pentru cumparaturi. Pentru evenimente, indreptati-va atentia spre locatiile care ofera tipul de evenimente dorit de dvs.
-
copii..nu vin singuri..
adulti..ii insotesc.. = Cumparaturi ( ca mai ai nevoie si de acel lucru..si aaa..asta parca nu am..hai sa o cumpar!..etc) Strategie..
pe alta parte..
un eveniment de copil..fie el desene sau teatru..iti aduce si tie un zambet..
in majoritatea situatilor..
-