Primii care au căzut în mâinile jandarmilor au fost doi indivizi care comercializau cutii cu parfum şi produse cosmetice despre care exista suspiciunea că ar fi contrafăcute. Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, iar produsele oferite spre comercializare au fost ridicate în vederea confiscării.
Tot în weekend, jandarmii au mai depistat o persoană care comercializa pachete cu ţigări despre care exista suspiciunea că provin din contrabandă. Ţigările oferite spre comercializare au fost predate Direcţiei Regionale Vamale Timişoara.
Vineri, un echipaj de jandarmi aflat în patrulare a observat o persoană care avea asupra sa două pliculețe în care s-ar afla droguri. Jandarmii au ridicat plicurile și au predat persoana respectivă anchetatorilor pentru continuarea cercetărilor. Tot în weekend, în urma unui apel la 112, jandarmii au mai intervenit și într-un caz de violență în familie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!