Până duminică, 13 mai 2018, demisolul Iulius Mall Timișoara va fi locația de vis pentru cei care iubesc bijuteriile. Aici se desfășoară o nouă ediție a Expomineralia. Doamnele care se pregătesc de sezonul petrecerilor și vor să cucerească privirile pot alege podoabe care să le pună în valoare ținutele. Propuneri sunt și pentru viitoarele mirese, care pot alege seturi strălucitoare. La târg sunt prezentate bijuterii și decorațiuni create din roci, flori de mină, geode, cristale, lemn, pietre prețioase și semiprețioase, care provin din peste 50 de țări ale lumii. Mai mult de 180 de tipuri de pietre, cu forme și culori diferite, au fost utilizate pentru crearea acestora.
În aceeași perioadă se desfășoară și Bag Expo. Pasionatele de modă pot descoperi colecția de accesorii primăvară – vară, care propune o varietate de genți adaptate noilor tendințe, ce impresionează prin detalii, design și paleta de culori. Clientele au la dispoziție modele ideale pentru a oferi personalitate garderobei de sezon, așa cum sunt rucsacurile în nuanțe pastel și cu detalii de efect. Totodată, cele care visează la nisipul de la malul mării pot alege și genți de plajă. Bag Expo reunește aproximativ 6.000 de articole, de la plicuri elegante și clutch-uri, până la genți casual sau sport, poșete, trollere și genți de voiaj.
De vineri până duminică inclusiv, la parterul Iulius Mall Timișoara se va desfășura Târgul de Produse Naturale. Cei care preferă să se înconjoare de articole eco vor avea la dispoziție nenumărate propuneri. De la preparate și dulciuri făcute în casă sau vegane, produse apicole, ceaiuri și tincturi, accesorii din piele și obiecte din lemn, până la cristale terapeutice, creme, parfumuri și uleiuri naturale, toate vor fi expuse la standurile târgului din acest weekend.
Dacă este duminică, atunci este zi de teatru pentru copii. De la ora 12.00, în zona food court, prichindeii vor afla de la marionete peripețiile din povestea „Elefănțelului curios”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!