Timp de trei zile, între 27 și 29 mai, Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) din Timișoara va fi punctul de întâlnire pentru eleve, studente, specialiste în data science, dar și pentru toți cei interesați de tehnologie și viitor.
Marți, 27 mai, orele 9-13, va avea loc WiDS NextGen, un program special dedicat liceenilor, organizat de studente de la Universitatea de Vest din Timișoara. Participanții vor avea parte de ateliere interactive care combină jocuri, experimente și activități aplicate menite să le stârnească interesul pentru știința datelor și inteligența artificială.
Tot în aceeași zi, se desfășoară și WiDS Upskill, o serie de ateliere practice adresate celor care vor să își aprofundeze cunoștințele și să dezvolte abilități pentru carierele viitorului. Se va discuta despre inteligență artificială generativă, vizualizare de date, etică în inteligența artificială și cum se poate spune o poveste cu ajutorul datelor.
Evenimentul central, conferința WiDS Timișoara, va avea loc joi, 29 mai, orele 9-14, și va aduce pe scenă femei din domeniul științei datelor. Prin povești personale și prezentări, acestea vor arăta cum datele, tehnologia și gândirea critică pot fi instrumente esențiale pentru a construi un viitor mai bun.
Participarea este deschisă tuturor, indiferent de nivelul de experiență sau domeniul de activitate. Înscrierile pentru fiecare eveniment se pot face AICI.
Evenimentele fac parte din inițiativa globală WiDS, care își propune să promoveze diversitatea în domeniul științei datelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!