Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara pregăteşte cea de-a şasea premieră a stagiunii 2010/ 2011, care va avea loc în data de 25 februarie, de la ora 19.00, în Sala Studio a teatrului. Spectacolul „Efecte Secundare (Frustrări şi îndoieli… în parte)” este bazat pe scrierile marelui regizor, actor şi scenarist american Woody Allen. Producţia poartă semnătura regizorului-coregraf Katona Gábor, care lucrează pentru a doua oară cu trupa Teatrului Maghiar, prima lui montare fiind spectacolul de mişcare „Prometeu”, montat în stagiunea 2008/ 2009.
„Luând în considerare formula, ritmul, sau, în general, universul spectacolului, Prometeu a fost o «epopee de mari proporții». Efecte secundare va fi o producţie mult mai intimă. E formată din episoade consecutive mărunte şi închise. Cele două spectacole se deosebesc în esenţă: în Efecte secundare textul ocupă un loc mult mai dominant şi mai marcant ca formă de comunicare, decât mişcarea”, spune regizorul.
„Când rosteşti numele lui Woody Allen ai imediat în minte imaginea intelectualului nevrotic, a ochelaristului din New York, care îşi petrece mai mult timp la psiholog, decât cu partenera, cu părinţii sau la locul de muncă. Cei care privesc în spatele figurii îşi amintesc, în primul rând, de regizorul filmelor de mare succes Annie Hall, Hannah şi surorile ei, Ia banii şi fugi! şi altele. Însă Allen nu e doar un scenarist de prim rang, un regizor şi un actor inconfundabil, ci ca dramaturg şi ca autorul celor patru volume de proză scurtă s-a impus şi pe piaţa literaturii. În nuvelele sale descoperim elemente prezente şi în filmele sale: umorul discret, intelectual, poantele pe alocuri brutal de absurde, filozofia de viaţă care priveşte totul prin oglinda strâmbă a satirei. Dar oare mai sunt ele valide şi astăzi, ne mai impresionează oare aceste nuvele care concentrează esenţa universului artistic al lui Allen? Poate după vizionarea spectacolului bazat pe aceste texte vom putea avea un răspuns mai clar la această întrebare”, declară dramaturgul Gyulay Eszter.
Spectacolul aduce pe scena Teatrului Maghiar o echipă formată din actorii László Pecka Péter, Aszalos Géza, Magyari Etelka, Tokai Andrea, respectiv Bandi András Zsolt, cărora li se alătură dramaturgul Gyulay Eszter şi scenografii Cseh Renátó (costume) şi Albert Alpár (decor).
Premiera din 25 februarie va fi urmată de o reprezentaţie în 26 februarie, de la ora 19.00, apoi de altele în decursul lunii martie, în zilele de 5, 11 şi 31, de la aceeaşi oră.
Biletele se pot procura de la Casa de bilete a teatrului. Preţul maximal al unui bilet este de 10 lei şi 5 lei cu reducere.
S.P.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!