Retim și Societatea de Drumuri Municipale și-au scos utilajele și oamenii pe drumuri încă de joi seară, de la ora 22. Retim a împrăștiat peste 70 de tone de sare, iar SDM 60 de tone.
„Retim a intervenit cu șapte răspânditoare pentru sare cu lama, joi noapte, între orele 22 și 7 dimineața. În total au fost împrăștiate 78,5 tone de sare, iar SDM a intervenit cu patru încărcătoare frontale, patru răspânditoare pentru sare, două autospeciale, opt autobasculante cu lama, între orele 22 și 7 dimineața”, ne-au transmis reprezentanții Primăriei Timișoara.
Potrivit oficialilor din instituția de pe C.D. Loga, se continuă acțiunea de deszăpezire pe zone, Retim având contract pentru patru zone din oraș, iar SDM pentru două.
„Retim are vreo 80 de muncitori vineri dimineață, care intervin în intersecții, poduri, stații, mai sunt și angajații STPT și SDM are 40 de muncitori, în intersecții, poduri, pasaje, stații și așa mai departe. Se continuă acțiunea pe zone, până când se topește zăpada și apoi pe străduțele laterale, unde avem acces”, ne-au mai spus responsabilii din primărie.
De deszăpezirea Timișoarei se ocupă Retim și Societatea de Drumuri Municipale, în baza unui contract încheiat de fosta administrație, în 2011. Cele două firme aveau la dispoziție aproape 26 de milioane de lei pentru acest serviciu, din 2011 până în 2018. Până în 2016, municipalitatea plătise 8,2 milioane lei pentru deszăpezirea orașului.
Contractele expiră însă în această primăvară, după ce Administrația Robu le-a prelungit în noiembrie 2016, așa că reprezentanții primăriei au început încă de anul trecut să pregătească noile contracte. Dacă acum se face deszăpezire doar pe 900 de străzi din Timișoara, cel puțin teoretic, în următoarele contracte vor fi incluse toate arterele din oraș – peste 1.200 de străzi.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1995588″]
[related-post post_id=”1730586″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!