Potrivit hotărârii adoptate de Consiliul Local Timişoara în această vară, mersul pe bicicletă este interzis în perioada 1 mai – 31 octombrie a fiecarui an, în intervalul orar 18:00-22:00, în Piaţa Victoriei şi pe strada Alba Iulia. Hotărârea prevede amenzi de la 100 la 200 de lei în cazul bicicliştilor care se abat. Poliţiştii locali au hotărât să înceapă cu aplicarea de avertismente, urmând să treacă ulterior la amenzi în cazul bicicliştilor depistaţi pedalând prin centru. Zeci de biciclişti s-au ales cu avertismente de la intrarea în vigoare a noii hotărâri.
„Din 19 august (n.r. – data intrării în vigoare a hotărârii) până în 8 septembrie s-au aplicat 54 de sancţiuni contravenţionale, din care două amenzi, pentru abateri repetate, şi restul avertismente”, a arătat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Georgina Velicu.
În altă ordine de idei, conducerea primăriei le-a impus poliţiştilor locali să patruleze prin oraş folosindu-se de bicicletele din dotare, iar agenţii au primit recent şi un echipament special, tricouri, pantaloni scurţi şi căşti de protecţie. Bineînţeles, agenţii nu vor folosi prea mult noul echipament anul acesta, pentru că este de vară şi vine frigul, dar anul următor tot efectivul care va patrula pe biciclete va fi dotat corespunzător, spun reprezentanţii Poliţiei Locale.
Alesii au adoptat interdictiile pentru biciclisti in sedinta de consiliu dedicata Zilei Timisoarei!
Citiți principiile noastre de moderare aici!