„Pantofi călduroși pentru zile friguroase” se numește campania Academiei Mămicilor Timișoara care are loc în aceste zile și a ajuns la cea de-a doua ediție.
„Știați că sunt copii care abandonează școala pentru că nu au pantofii potriviți sezonului rece? Știați că sunt copii care așteaptă să vină fratele mai mare acasă pentru a împrumuta pantofii lui? În această toamnă ne-am propus să repetăm campania «pantofilor călduroși» și să oferim o bucurie copiilor care vor să meargă la școală fără să se gândească că le vor îngheța picioarele. Avem, deja, o listă cu 40 de copii din familii cu situație materială foarte dificilă, copii care de mult timp nu au încălțat o pereche de pantofi noi sau poate niciodată”, transmit reprezentantele Academiei Mămicilor Timișoara (AMT).
Dacă doriți să le fiți alături în această campanie și să ajutați acești copii atunci puteți contribui cu orice sumă direct în contul AMT cu mențiunea “Campanie pantofi”. Costul estimativ pentru o pereche de pantofi (pentru sezonul rece), de calitate medie, este de 80 de lei.
Puteți dona aici:
Asociația Academia Mămicilor din Timișoara – Centru de Educație, Cercetare și Asistență Socială
CIF: 33102961
Nr. cont: RO18BRDE360SV38907053600.
Trimite articolul
XMamicile astea , copii au stiut sa faca dar nu s-au gandit inainte ca nu au ce sa le ofere? sau facem copii pe banda rulanta doar sa imultim oltenii sa dispara civilizatia!
La scarpinat le-o placut dar de crescut sa creasca altii , munca… e pt fraieri ele nu su timp , fac si cresc copii
Multi idioti prin comentarii. Uita ca multi exista doar pentru ca Ceausila a interezis contraceptia si pe ai lor ii `manca` foarte tare.