În județul Timiș, 70 de copii care au suferit diferite forme de abuz sunt înregistrați în evidențele Asociației „Inima îți vorbește”. Aceștia au nevoie să fie iubiți și își doresc să aibă un „cămin al InimiiLor”, un loc unde să-și poată vindeca traumele suferite.
Pentru acești copii, Asociația „Inima îți vorbește” lansează, în perioada 12-26 decembrie, campania națională de strângere de fonduri „Împreună pentru casa InimiiLor”.
Primul care susține această campanie este Paul Nicolau, creatorul personajului Pescobar. Împreună cu acesta, reprezentanții asociației doresc să strângă peste 100.000 de euro pentru copii și pentru casa InimiiLor. Această casă va deveni un loc de vindecare, un refugiu terapeutic unde copiii vor primi sprijin emoțional și educațional, ajutându-i să depășească traumele și să se pregătească pentru un viitor mai bun.
„Am acceptat cu drag invitația Asociației Inima îți vorbește de a susține campania de strângere de fonduri pentru a oferi copiilor care au trecut prin traume un loc sigur, unde vor beneficia de consiliere din partea unor terapeuți. Voi fi duminică, 15 decembrie, la Timișoara, pentru a întâlni o parte dintre acești copii și a le prezenta poveștile lor”, a spus Paul Nicolau de la Taverna Racilor.
Puteți dona AICI, până pe 26 decembrie. Detalii găsiți la Angela Drăghia, la numărul de telefon: 0752.292.027.
Citiți principiile noastre de moderare aici!