Miercuri, 15 mai, începând cu ora 8.30, la Clinica Orthopedics din Timișoara va demara acțiunea de donare de sânge marca MMTCG. Aproximativ 40 de doamne, membre ale grupului, au răspuns deja „prezent” la acest eveniment.
„Ştiind că sute de persoane au nevoie, zi de zi, de sânge pentru a rămâne în viață, pentru a trece cu bine peste intervenții chirurgicale sau a face faţă unor proceduri medicale dificile, cum sunt cele din categoria afecțiunilor oncologice, numeroase mămici au răspuns prezent şi s-au arătat dornice să ajute. Unele dintre ele au fost nevoite să renunţe din cauza unor probleme medicale, în care donarea de sânge nu este permisă; altele dintre ele sunt deja fidele acestui eveniment, fiindu-ne alături şi la ediţiile precedente”, spun reprezentantele MMTCG.
Citiți principiile noastre de moderare aici!