Acțiunea a început încă din seara de marți. Polițiștii din Victor Vlad Delamarina au ieșit pe străzi pentru a-i controla pe transportatorii de lemn.
“Astfel, la data de 23 iunie a.c., în jurul orei 19.30, poliţiştii au oprit pentru control, pe D.N. 58 A, în localitatea Victor Vlad Delamarina, o autoutilitară încărcată cu material lemnos. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că şoferul, un bărbat de 39 de ani, din Sânmihaiu Român, transporta 6 metri³ de material lemnos (de esenţă fag şi carpen), fără a deţine documente de provenienţă. În cursul nopţii, în jurul orei 00.10, poliţiştii au depistat un alt bărbat, în vârstă de 33 de ani, în timp ce transporta cu un autotren peste 16 metri³ de material lemnos (de esenţă fag şi carpen) , fără a respecta prevederile legale. Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 4000 de lei conform Legii 171/2010, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării şi predată Ocolului Silvic Lugoj”, transmit polițiștii timișeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!