“În dimineaţa zilei de 21.12.2016, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, pe raza judeţului Timiş au fost depistate două grupuri formate din 18 respectiv 22 cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor. Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele in cauza, 27 bărbaţi, 4 femei şi 9 copii, au fost conduse la sediul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timis, pentru cercetări. “, transmit polițiștii de frontieră.
În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că aceștia sunt cetățeni din Irak, adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 38 de ani, iar copiii între 1 şi 14 ani. De asemenea, acestia au mai declarat că intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!