Operațiunea a fost declanșată marți seară, în jurul orei 22, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Cenad. Un grup de 24 de persoane și o călăuză au intrat în vizorul polițiștilor de frontieră, care au observat persoanele prin aparatul de termo-viziune. Migranții de origine siriană erau conduși de o călăuză. Simultan, cei de la DIICOT au mai reținut o călăuză în Timișoara, iar celelalte două au fost săltate chiar din Punctul de Trecere a Frontierei Cenad. Cei 24 de migranți și cele patru călăuze au fost transportați la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara pentru cercetări.
„Activitatea infracţională a grupării a fost monitorizată, aceasta acţionând pe relaţia Serbia-România-Ungaria, fiind structurată pe mai multe paliere, respectiv organizatori, transportatori, călăuze, fiecare având atribuții precis delimitate. Astfel în data de 12.09.2016, călăuzele au racolat grupul de cetăţeni sirieni din municipiul Bucureşti, 11 dintre aceştia trecând ilegal frontiera în data de 26.08.2016, fiind predaţi Serviciului pentru Imigrări Timiş şi transportaţi ulterior la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Bucureşti. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele 24 persoane urmând a fi predate unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiş, în vederea luării măsurilor legale, călăuzele fiind cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi si constituirea unui grup infracţional organizat”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.
Video: Youtube/PolitiadeFrontiera
Citiți principiile noastre de moderare aici!