Primăria Timișoara a început procedura de încredințare directă pentru „Servicii pentru promovarea proiectului «Înnoirea flotei de tramvaie», etapele I și II. Anunțurile au fost publicate joi și vineri, pe site-ul PMT. Sunt două proceduri, iar pentru etapa I ofertele se pot depune până în 19 aprilie, în timp ce pentru etapa a II-a până în 21 aprilie.
În prima etapă se vor face conceptul creativ al campaniei și sondajul de opinie inițial, cel de referință. Firma care va câștiga contractul va produce și va difuza două spoturi de cel puțin 30 de secunde, unul audio și unul video și va organiza „evenimentul la lansarea primului tramvai”, la care vor participa cel mult 100 de persoane. Este nevoie însă de un concept al evenimentului și de un plan de comunicare, dar și de trei campanii de promovare a rezultatelor proiectului și a beneficiilor utilizării transportului public electric.
Pentru etapa a II-a nu se știe exact ce va face firma care va câștiga contractul, pentru că pe site-ul primăriei nu a fost pus și caietul de sarcini în care sunt specificate aceste detalii.
Vă reamintim, primele tramvaie noi ale Timișoarei au intrat în teste în Europa, a anunțat, în această săptămână, Primăria Timișoara. Vom avea 21 de tramvaie noi, cumpărate cu bani europeni și produse de firma Bozankaya Otomotiv din Turcia. Un tramvai costă 11,5 milioane de lei cu tot cu TVA, iar prima garnitură ar trebui să ajungă la Timișoara în iulie 2021.
Editor – Dan Oancia.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
Xorice prdus nou (dupa mintea mea )il promovezi inainte de al cumpara iar di articol reiese cu totu altceva ! rusine si dezamagire .simplu in 2 cuvinte
-
Asta este parte din contract din cate stiu.Turcii au cerut sa fie promovati.Este contractul de pe vremea lui Robu.
N-am priceput la ce foloseste toata povestea asta. Teramvaiele sunt arvunite, vor veni si vor circula. Cu “zeci de mii de euro” se pot face lucruri utile pentru oras.
Cum adica “promoveaza” tramvaile … pentru ce, ele sunt deja achizitionate, nu inteleg nici de ce sunt promovate de primarie, sunt cumva fabricate in Timisoara de Primarie ?
-
Cand Firea a semnat contractul cu turcii pt tramvaie s-a dus DNA îl si s-a anulat pentru ca a nu a luat in seama oferta celor din Arad. Toate partidele din opoziție, PNL, USR si alți pacalici independent i infierau cu mânie proletară ca a fost neglijată firma românească.
La Timisoara in schimb se pune batista pe tambal.
Aici se pot face orice contracte.-
Sa sti ca in Arad nu circula decat un singur tramvaifabricat in uzina din Arad, oare de ce?
-
De unde ai această informație sigură că în Arad circulă doar un singur tramvai de la Astra Arad in loc să scrii prostii bea o ceva că ești dehidratat
-
Gheorghe eu cred ca pe tine te cheama Ahmed..
Tu chiar crezi ceea ce scrii..
Unul..!?
Doar in Arad..!?
Tu sigur nu stii sa nimeri mai mult de 1.
Macar taci!
-
-
Tramvaiele fabricate in Arad au calitate destul de proasta din pacate
-
Deja l-au depasit pe vopsitu’
Voi chiar ati crezut ca fritzi este altceva decit marioneta in miinile unor indivizi abonati la banii publici ( de fapt banii vostri)?
Un oras condus de niste retardati.Pentru ce le mai trebuie promovare?Sa faca promovare turcii.Trebuia sa zica “dam bani sa ne faceti chef sa bem si sa mancam de 40.000 euro cand vin primele turcisme” si atunci ii mai intelegeam.
In care tari din Europa au intrat in teste tramvaiele turcesti? Turcia nu este in UE.
Dupa ce am citit articolul, crezand ca n-am inteles bine, l-am mai citit inca o data. Nu-mi vine sa cred nici acum, sper ca-i fake news. Zeci de mi de euro pentru nimic unei firme si inca cu atribuire directa, fara licitatie. Asta da TZEAPA! Multumim Dominic! Inca o realizare de trecut in catastif.
Vai de noi si de banii nostrii
Suntem nebuni in a arunca bani pe geam
Ca la Michelangelo cu orchestra si tam tam
Promovare a la Fritz
“cumpărate cu bani europeni”…si atunci de ce nu au cumparat de la o firma europeana?
De ne-inteles!!!! La 50 km de Timișoara se construiesc tramvaie, iar PMT cupmlara tramvaie din Turcia!!!! Oare costurile de instruire, garantie și post garantie nu le ia nimeni în calcul? DE NEIMAGINAT!!!! CHIAR NE BATEM JOC DE BANII NOSTRII! Am ajuns iar sa plătim tribut?
-
De ce la 50 de kilometri de Timisoara nu circula in oras doar un singur tramvai fabricat la ei?
-
Omule ești chiar prost cu informația această falsă mai circulă puțin în Arad Gheorghe de la Poplaca
-
Jaf din banul public!!! Pentru ce sa promovezi trarmvaiele daca oricum ele sunt pline si circula atat de rar?! Minunatii functionari ai PMT ar trebui sa plateasca din buzunar
Ce nu stie sau intelege lumea este ca aceasta afacere facuta pe bani multi (europeni), a fost facuta de baietii destepti pe timpul lui Robu.
Partea cu promovarea a fost bagata la pachet in contract, pentru a ajuta numiti oameni destepti sa faca ceva banii pentru o chestie nefolositoare, daca nu s-a putut fura atat din vanzare si poate din promovare, aici e mai greu de verificat… Ms Rob and company…
Mai reamintiti si ca este obligatoriu pe fonduri UE sa faci promovarea, fiti coreti pana la capat. Nu e ca si cum autoritatile au decis ele de plictiseala sa faca acea promovare,
-
Pe fonduri europene nu merge cu incredintare directa, acolo trebuie licitatie si pe deasupra trebuie si justificat bine motivul pentru care face promovarea.
Slitz, :)) esti terminat complet, cand o sa promovezi LGBD din nou ?
Nu înțeleg! Efectiv nu înțeleg. Ma gândesc ca are Fritz ceva priieten marxist cu o firma de advertising care e falminetara și amu Fritz ii face un favor pe banii noștri. Altfel nu îmi pot explica așa ceva.
-
contractul a fost facut pe vremea lui robu.
-
Lasa prostiile, nu Robu da cu incredintare directa bani!!!
Pe deaupra are posibilitatea sa anuleze promovarea asa cum a promis ca face cu multe proiecte sau cel putin sa organizeze o licitatie …. -
Contractul de promovare care nu a fost încă semnat?
Scuză-mă, nu înțeleg logica…mai citește odată articolul
-
La ce folosesc aceste “campanii de promovare”pentru produse si servicii care NU EXISTA?
Un oras impinzit de mizerie, gunoaie, praf cu infrastructura varza isi permite sa arunce euroii in vant?
Nu se puteau utiliza aceste fonduri pentru lucruri concrete, vizibile, palpabile?
Sau sunt doar metode de sifonare a banilor publici??
Tramvaiele, daca si cand vor fi. se vor “promova”singure pentru ca lumea le vede pe strada!!
Nu sunt turcesti, ci germane, fabrica din Turcia este doar o filiala, sa ii zicem, condusa de dincolo. Oficial… or fi turcesti. Dar nu sunt. Cat despre promovare – pai cum altfel sa umble niste bani pe unde “trebuie”, aparand pe hartie drept plata pt servicii de marcheting? De aceste practici nu se lasa, pentru ca pe spinarea lor traiesc firme, “antreprenori” si constructii politice care sa aiba grija ca ele nu dispar.