Oamenii legii de la Gruparea de Jandarmi Mobilă se vor afla, sâmbătă noapte, în apropierea lăcașurilor de cult din Timișoara, dar și în proximitatea Mănăstirii Șag. Ei vor coopera în misiunile lor cu colegii de la inspectoratele județene de jandarmi, dar și cu structurile de poliție, poliție de frontieră, dar și cu alte instituții cu care au protocoale de colaborare încheiate. Duminică și luni oamenii legii vor asigura măsurile de siguranță și la rugile bănățene din Ghilad, Utvin, Sânmihaiu Român, Jamu Mare, Toager, Gătaia, Giroc şi Stamora Română.
„Pentru a preveni producerea de evenimente ce ar putea duce la tulburarea ordinii şi siguranţei publice, jandarmii recomandă cetăţenilor să evite locurile foarte aglomerate, să adopte un comportament decent conform normelor de convieţuire socială şi să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale. Persoanele care au cunoştinţă de producerea de fapte antisociale, pot sesiza acest lucru forţelor de ordine aflate în teren sau apelând numărul de urgenţă 112”, transmit reprezentanții Grupării de Jandarmi mobile Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!