La descinderi participă cei de la DIICOT, DGA, Poliția TF, Poliția de Frontieră, dar și jandarmii. Autoritățile percheziționează 44 de locații: casele mecanicilor de locomotivă, ale șefilor de depou, a unuia dintre liderii de sindicat, dar și Regionala CFR Călători Timișoara, Depoul de locomotive și biroul Poliției Transporturi Feroviare din Gara de Nord. Anchetatorii susțin că membrii grupului infracțional organizat ar fi furat din locomotive în decursul anilor motorină în valoare de aproape un milion de euro.
„S-a reținut faptul că, începând cu anul 2010 până în prezent, la nivelul Depoului de Locomotive Timișoara, s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat, având ca scop însușirea și sustragerea combustibilului din gestiune, în baza unui plan inracțional foarte bine conceput, cu roluri clar definite pentru fiecare dintre membrii grupări. Grupul infracțional organizat s-a constituit în jurul persoanelor cu atribuții de conducere, organizare și control din cadrul instituției. Suspecții aveau roluri clar definite în cadrul grupării”, susțin procurorii DIICOT.
UPDATE. Mecanicii de locomotive, duși la audieri. Conductă artizanală din rezervoarele de motorină ale CFR în curtea unei firme fantomă
Anchetatorii au găsit o conductă artizanală care ducea din rezervoarele de motorină ale CFR în curtea unei firme fantomă, unde era montată o pompă de motorină. Acolo, spun procurorii, utilaje mari sau camioane veneau noaptea pentru a alimenta cu carburant ieftin. De asemenea, în biroul șefului Depoului CFR a fost găsită o sumă mare de bani. Mecanicii de locomotive implicați au fost duși deja la sediul DIICOT la audieri, iar personajele importante din rețea urmează să ajungă acolo, la finalizarea perchezițiilor.
UPDATE2. Percheziții și în Caraș-Severin în dosarul furtului de motorină
Controalele s-au desfășurat și în locații din Caraș-Severin, iar la acestea au participat pe lângă polițiștii timișeni și cei cărășeni și arădeni.
„Percheziţiile au vizat 43 de locuinţe şi 4 sedii sociale aparţinând unei societăţi de transport feroviar din Timişoara. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010 – 2016, mai mulţi funcţionari din cadrul societăţii respective s-ar fi constituit într-un grup infracţional organizat şi, profitând de funcţiile pe care le deţineau, şi-ar fi însuşit cantităţi de motorină, falsificând documentele de intrare/ieşire a motorinei aflate în gestiune. De asemenea, cei în cauză ar fi constrâns mecanicii de locomotivă să sustragă motorină în vederea obţinerii în mod injust a unor foloase materiale. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 1.000.000 de euro. În urma percheziţiilor, au fost ridicate importante sume de bani şi au fost descoperite conducte artizanale prin care motorina sustrasă ar fi fost livrată către o societate comercială <clandestină>. În cadrul dosarului se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
UPDATE3. Aproape toți angajații depoului făceau parte din rețeaua de hoți!
Gruparea infracțională, spun procurorii DIICOT, și-a început activitatea încă din 2010. Liderii ei au conceput un plan infracțional bine organizat, iar fiecare dintre membrii grupării avea roluri bine definite. Liderii grupului erau șeful Depoului de locomotive, adjunctul lui, contabila șefă, gestionarul șef, dar și liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotive Timișoara. Cei cinci coordonau furturile unor cantități uriașe de motorină din gestiunea unității și umflau consumul pe hârtie pentru a justifica dispariția combustibilului, explică anchetatorii. Procurorii susțin că majoritatea angajaților de la Depoul de locomotive Timișoara erau angrenați în gruparea infracțională și contribuiau la furtul masiv. La grup a aderat la un moment dat și administratorul unei societăți comerciale care funcționa clandestin într-un spațiu amplasat în apropierea rezervoarelor cu combustibil ale depoului. De asemenea, grupului s-au alăturat și alte două persoane care se ocupau cu comercializarea combustibilului furat.
„Totodată, în activitatea infracțională au fost atrași și au contribuit și angajații laboratorului de determinări fizico-chimice din cadrul Depoul de Locomotive Timișoara, prin utilizarea unor formule de calcul fictive în buletinele de analiză care permiteau producerea surplusurilor în gestiune. Ulterior, pentru corelarea acestor cifre cu cantitățile alimentate și cele menționate în documentele justificative, gestionarul șef al Depoului de Locomotive Timișoara consemna în registrele aferente cifre nereale ale cantităților de motorină alimentate în timp ce primitor-distribuitorii din subordinea sa foloseau pentru consemnarea cantităților alimentate foi volante, astfel încât să poată fi reglate ulterior cifrele în registrul înseriat, așa cum prevede procedura de alimentare”, transmit procurorii DIICOT.
Șeful de depou închidea ochii la verificările tehnice ale registrelor de activitate și nu își mai îndeplinea atribuțiile de serviciu pentru a facilita activitatea infracțională. De asmenea, adjunctul său viza foi false de parcurs întocmite de mecanici fără a eficientiza consumul pentru reducerea pierderilor. Mai mult, suspecta planifica turele mecanicilor implicați în activitatea infracțională.
Liderul de sindicat primea taxă de protecție și punea presiune pe organele de control
Un rol cheie, spun procurorii, îl avea liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotive Timișoara. Ioan Boloș sprijinea toată activitatea și intimida organele de control din cadrul Regionalei CFR Timișoara în cazurile în care acestea descopereau nereguli cu privire la consumurile nejustificate de motorină. El primea lunar între 50 și 100 de euro de la fiecare mecanic de locomotivă care era membru în sindicat. În funcție de prietenia pe care o avea cu fiecare mecanic în parte, liderul de sindicat coordona și planifica programul de locomotive. Mai mult, Boloș lăsa să se înțeleagă în permanență că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători București.
Hoții aveau pe statul de plată și un polițist de la Transporturi Feroviare
În 2014 în rețea a fost racolat și polițistul Ilarie Nanu, de la Polița TF. Acesta le oferea suspecților informații despre desfășurarea investigațiilor în cazul unor reclamații de furt de combustibil. Locuința omului legii a fost și ea percheziționată iar anchetatorii au mai descins și în Biroul Poliției TF din Gara de Nord.
Motorina era vândută într-o stație clandestină de combustibil, dar și de angajații depoului
Pe tot parcursul perioadei anchetate, polițiștii timișoreni i-au prins în flagrant de mai multe ori pe angajații depoului în timp ce scoteau motorină cu autoturismele personale. Acesta era însă doar surplusul de combustibil, cantități care rămâneau de la comerțul prin stația clandestină de motorină.
„Astfel, cu ajutorul reprezentantului unei societăţi comerciale ce funcționa clandestin lângă rezervoarele principale ale Depoului de Locomotive Timișoara, cantitatea de motorină era livrată direct din rezervoarele Depoului printr-un furtun tip pompieri, cât și prin intermediul unor conducte subterane ce fac legătura între rezervoarele depoului și o pompă de alimentare tip PECO aflată în spațiul aparținând CFR”, explică oamenii legii.
Polițiștii cercetează în acest moment 44 de suspecți care ar fi creat un prejudiciu de 3.997.068 lei. La percheziții au fost descoperite și sume importante de bani, dar și conductele artizanale prin care era transportat combustibilul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!