Agenţii locali au mai făcut verificări în zonă, unde îşi improvizaseră adăposturi mai multe persoane, şi au dispus demolarea colibelor respective, dar joi, la primele ore ale dimineţii, au descins într-un imobil ocupat abuziv de pe strada Siemens.
„Polițiștii locali din cadrul Biroului Intervenție au acționat, în această dimineață, în zona Calea Buziașului, într-o locație în care stau ilegal mai multe persoane. Locația respectivă, situată pe Calea Siemens nr. 13, a mai fost în atenția polițiștilor locali în urmă cu aproximativ o lună, când mai multe colibe improvizate au fost demolate. De această dată s-a făcut verificarea persoanelor care locuiesc într-un imobil degradat situat în apropierea zonei în care se aflau colibele demolate. Aici au fost depistate nu mai puțin de 23 de persoane, din care 12 minori”, spune purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.
Toți minorii sunt născuți în Timișoara, cel mai mic având doi ani. Adulții au domiciliul unii în Timişoara, iar alţii în alte localităţi ale judeţului Timiş ori în Hunedoara, Caraș-Severin sau chiar Iași.
Persoanele care stăteau în casa de pe strada Siemens au fost somate ca în decurs de 48 de ore să evacueze imobilul respectiv, în caz contrar riscând să fie sancţionaţi, a afirmat reprezentanta Poliţiei Locale.
Autorităţile urmează să stabilească situaţia juridică a clădirii şi în funcţie de aceasta să dispună măsurile care se impun.
„Având în vedere starea avansată de degradare a clădirii, după ce va fi stabilită situația juridică a acesteia, Poliția Locală va propune Executivului Primăriei demararea procedurilor de dezafectare prin demolare a imobilului respectiv.
Trebuie văzut întâi cui aparţine imobilul, dacă e proprietate publică sau privată. Şi dacă e proprietate privată se poate impune prin lege să fie refăcută, îngrădită ori demolată”, a conchis Daniela Seracin.
Peste 20 de persoane fara adapost ridicate din cladirile unor foste inteprinderi din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!