Astfel, data de 30 mai va fi dedicată informării și educării publicului format din elevi și studenți cu privire la riscurile din traficul rutier, precum și importanței metodelor de prevenție.
Era Zero este o lume cu zero accidente, zero emisii, zero griji, propunând atât segmentului vizat, cât și publicului larg, un alt mod de a privi activitatea din trafic. Era Zero își pune speranța în generația Y, mizând pe conștientizarea acesteia și folosind metode alternative de prevenție și informare.
Având la bază trei tematici principale, evenimentul le propune tinerilor să exploreze fiecare latură, respectiv Prevent, Drive și Live, într-un mediu controlat, de unde nu vor lipsi muzica și activitățile creative.
Deschiderea evenimentului și implicit latura educativă (Prevent) a Erei Zero va avea loc în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, începând cu ora 12:00, unde reprezentanți ai ZF Group și ai Poliției Rutiere vor dezbate pe rând subiecte importante referitoare la siguranța și comportamentul diverșilor participanți la trafic (șoferi, pietoni, bicicliști). De asemenea, secțiunea de Prevent îl va avea în rolul de invitat special pe Mihai Alexandru Hash, unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România și pasionat de autovehicule, care va susține un talk inspirat din experiențe personale. “Pe partea cealaltă a spectrului automobilistic, se află oameni ca mine și, sper că mulți dintre voi, care suntem pasionați de automobile. Pentru oamenii ca noi, mașina reprezintă artă, libertate, senzații și experiențe minunate…”, spune Mihai pentru Minds Hub.
Următoarele două secțiuni, Drive și Live, se vor desfășura simultan pe spațiul verde din fața Bibliotecii Central Universitare „Eugen Todoran”, începând cu ora 13:30 și vor reprezenta partea de tranziție dintre latura educativă și cea de conștientizare practică a Erei Zero. Astfel, participanții vor avea ocazia de a experimenta cum se simte impactul la volan chiar și la o viteză mică, vor putea afla care sunt cele mai importante procese de prim ajutor și vor putea obține informații cu privire la necesitatea sistemelor de siguranță. Tot în cadrul Live, cei prezenți se vor putea bucura de chillout zone, ateliere creative, expoziții de mașini, precum și muzică by DJ STAFIE.
Era Zero îi așteaptă în data de 30 mai 2018, pe participanții la trafic, dar și pe cei interesați să se informeze și să ia parte la activitățile pregătite de organizatori, putând de asemenea să câștige o trotinetă electrică, un smartwatch sau un kit pentru bicicletă, prin participarea la concursul de pe pagina de Facebook Minds Hub, accesând acest link.
Organizatori: ZF Group și Minds Hub
Parteneri: Universitatea de Vest din Timișoara, Autonom Rent a Car, Generali Asigurări, Serviciul Poliției Rutiere, Serviciul Județean de Ambulanță Timiș OSUT Timișoara, Liga AC, AIESEC Timișoara.
(30983)
Citiți principiile noastre de moderare aici!