Târgul are loc în perioada 26 – 27 octombrie, la Cantina Studențească a Universității Politehnica Timișoara, și este organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC).
În cele două zilele de târg, între orele 10 și 17, la etajul I de la Cantina Studențească UPT, vor fi prezente zeci de companii naţionale şi internaţionale care vor expune la standuri oferte de carieră pentru studenţi şi absolvenţi: oferte de practică, oferte de locuri de muncă full time sau part time, precum şi alte posibilităţi de colaborare.
Ofertele companiilor sunt deja publicate și online pot fi accesate AICI.
În zilele de târg, tinerii interesați sunt invitați să vină cu CV-urile pregătite. Ei pot interacționa direct cu reprezentanții companiilor la standuri sau pot accesa secțiunea „PARTICIPĂ” de pe site, având astfel posibilitatea de a adresa întrebări, de a vizualiza ofertele disponibile și de a aplica direct pentru una dintre ele.
Cei curioși să descopere mai multe informații despre un anume domeniu sau despre o anumită companie pot afla direct de la specialiști în cadrul târgului și pot programa vizite la sediul firmelor sau se pot înscrie la conferințele organizate de companii.
Târgul carierelor la UPT se organizează anual și a ajuns deja la a XXI-a ediție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!