Caracteristicile drapelului, precum și normele privind arborarea acestuia, dar și pentru intonarea imnului naţional şi pentru folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice au fost aprobate prin Legea nr. 75/1994, cea care abroga anterioara lege privind drapelul, adoptată pe când statul încă era republică socialistă.
Potrivit legii amintite, „Drapeul României are formă dreptunghiulară. Lăţimea drapelului este egală cu 2/3 din lungimea acestuia, iar dimensiunile fâşiilor culorilor sunt egale”. În anexa din Monitorul Oficial se precizează și nuanța exactă a celor trei culori: albastru cobalt, galben crom și roșu vermion.
Ziua Drapelului Național a fost aleasă astfel pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor. Drapelul adoptat atunci conținea și lozinca „Frăție – Demnitate”. Alte câteva diferențe dintre steagul de atunci și cel actualul steag ar fi legate de raportul, intensitatea și saturația culorilor de pe fâșiile verticale. De atunci, de-a lungul timpului, românii, indiferent de forma statului în care au trăit, au avut mai multe drapele, majoritatea s-au folosit de aceleași culori, variind însă ordinea, raportul și dispunerea acestora.
Programul manifestărilor din acest an
Evenimentul specific organizat de Instituția Prefectului Județului Timiș se vor desfășura în fața Catedralei Mitropolitane. De la 11:40 va începe slujba de sfințire a drapelului, urmată de prezentarea onorurilor și anumite alocuțiuni din partea oficialilor. Momentul solemn specific, programat teoretic la ora 12:10, este acela în care va fi primit, binecuvântat, sărutat și înălțat drapelul. Ultima parte, în paralel cu intonarea imnului. Manifestația se va încheia la aproximativ o oră de la început, cu o scurtă defilare.
Ziua Drapelului Național al României a fost sărbătorită și anul trecut tot în fața catedralei. Atunci, au fost ceva probleme cu comunicarea, STPT neaflând la timp de manifestări, iar devierile necesare au fost anunțate de abia în aceeași zi, cu puțin timp înainte de a începe. În anii precedenți, de obicei, manifestațiile aveau loc în fața prefecturii.
Trimite articolul
XRoşu vermion?! Vermillon.