Ziua Eroilor, sărbătoarea națională pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate, cade, încă din 1920, de ziua Înălțării Domnului. Doar în timpul comunismului, între 1948 și 1989, data a fost schimbată cu 9 mai.
În orice caz, manifestațiile de Ziua Eroilor de joi de la Timișoara sunt organizate de prefectură. Ca de obicei, acestea se vor desfășura în Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei și în fața Catedralei Mitropolitane.
Program
Primele manifestații vor avea loc în Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, la Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989. Programul include:
- 09:00 – 09:05 Întâmpinarea oficialităților: prezentarea onorului, salutarea Drapelului de Luptă, ocuparea locului în dispozitiv, intonarea Imnului Național al României;
- 09:05 – 09:15 Slujba de pomenire a eroilor;
- 09:15 – 09:20 Depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori;
- 09:25 – 09:35 Slujba de pomenire a eroilor;
- 09:35 – 09:55 Depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori
- 09:55 – 10:00 Defilarea gărzii de onoare.
În paralel, la Catedrala Mitropolitană se va desfășura Sfânta Liturghie. Până la ora 12, aici vor ajunge și oficialitățile și garda de onoare. Programul de la catedrală și din fața acesteia va continua astfel:
- 09:30 – 12:00 Sfânta Liturghie de Înălțare a Domnului;
- 11:59 – 12:00 Dangăt de clopote (în toate bisericile);
- 12:00 – 12:05 Întâmpinarea oficialităților: prezentarea onorului, salutarea Drapelului de Luptă, ocuparea locului în dispozitiv, intonarea Imnului National al României;
- 12:05 – 12:20 Slujbă de pomenire;
- 12:20 – 12:30 Alocuțiuni ale oficialităților;
- 12:30 – 12:35 Depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori;
- 12:35 – 12:40 Defilarea gărzii de onoare.
Restricții de circulație în fața catedralei
Pentru ca garda de onoare să poată defila, Instituția Prefectului a cerut Comisiei de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara închiderea circulației rutiere pe bulevardul Regele Ferdinand I. Această închidere a fost aprobată pentru o perioadă de aproape o oră.
„În intervalul orar 11:45 -12:40, traficul rutier va fi închis în fața Monumentului Crucificării din fața Catedralei Mitropolitane, în vederea desfășurării ceremoniei militare și religioase organizate cu ocazia comemorării eroilor. Recomandăm șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării evenimentelor comemorative”, transmit reprezentanții primăriei.
Trimite articolul
XNu v-ati saturat de parade militare ? Ce nostalgici sunteți panaramelor! Armata asta criminala ce a tras si ucis oameni nevinovati in oras an de an de atunci va defileaza cu atata nesimtire. Comunismul v-a spalat creierul. Ce eroi sarbatoriti? Care au murit degeaba ? Anul 2024 a adus PSD (PCR) din nou in fruntea tarii. Majoritatea judetelor din tara sunt pro-PSD . DAR VOI TOT PARADE TOT DEFILARI MILITARE VRETI.