Fundația FLIGHT vă invită să sărbătoriți Ziua Independenței Ucrainei, la Iulius Gardens Family Plaza, în 24 august, de la ora 20.00, alături de organizația FAINA UA și de comunitatea locală de ucraineni și timișoreni, printr-un concert al trupei de brit pop DRUGA RIKA (Al Doilea Râu).
Trupa ucraineană activează de peste 26 de ani și adună la concertele sale o sumedenie de fani, pentru că are versuri emoționante și melodii memorabile, interpretate de solistul și trompetistul Valery Kharchyshyn. Alături de acesta vor urca pe scenă Oleksandr Baranovsky (chitară), Oleksiy Doroshenko( tobe), Serhiy Belichenko (chitară), Serhiy Hera (claviaturi și backing vocals) și Andriy Lavrinenko (bass). Muzicienii organizează multe spectacole caritabile și se angajează în activități de voluntariat, pentru a-i ajuta pe ucrainenii afectați de război.
Concertul va fi deschis de band-ul Amaliei Gaiță, compozitoare și cântăreață, o apariție eclectică pe scena soul-rock, cu o notă de funk și jazz. Alături de trupa formată din Mihai Moldoveanu (bas), Vlad Cotruș (chitară) și Adrian Șchiopu (tobe), a lansat două discuri: „Melting Sun” în 2017 și „The Grey EP” în 2023.
Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul OverBorder Culture+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
De asemenea, tot joi, 24 august, pentru al doilea an consecutiv, peste 1.000 de refugiați ucraineni vor sărbători Ziua Independenței Ucrainei față de URSS la Timișoara.
La noua locație a asociației LOGS din Timișoara, aflată pe strada Țebea nr. 12, între orele 18 și 20, va avea loc un recital de muzică ucraineană live cu Anna Brehcko, o tânără artistă din Ucraina stabilită în timpul războiului în Timișoara, precum și dansuri tradiționale, ateliere de artă pentru copii, iar mamele ucrainence vor găti mâncare tradițională la ceaun.
„La evenimentul de joi, vom avea ateliere de artă pentru copii, un recital de muzică live și o surpriză pregătită de copiii din Ucraina pentru adulți, sub forma unui dans. Mai mult, vor avea loc ateliere de lego, un spectacol de magie și activități sportive. Toate pentru a îmbrăca haine de sărbătoare alături de prietenii noștri din Ucraina”, a transmis Elena Busuioc, mediator intercultural la LOGS.
Evenimentul este organizat de LOGS în colaborare cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Salvați Copiii Timișoara, Școala Mamei Junior, Societatea pentru Părinți și Copii, Uniunea Ucrainenilor din România și Asociația Inițiativa Timișoara cu sprijin financiar din Cehia.
„Deși nu credeam că războiul va dura atât, oameni din Ucraina de toate vârstele sunt încă aici. Și au nevoie în continuare de suportul Timișoarei. Deși sunt într-o perioadă dificilă, cu întârziere de cel puțin patru luni a ajutorului financiar pentru persoanele vulnerabile, acești oameni dau dovadă de o reziliență incredibilă. Nu că ar avea de ales. Zilele acestea, la peste 540 zile de război pe scară largă declanșat în Ucraina, Rusia bombardează orașe din Ucraina, ucigând și rănind oameni, inclusiv copii şi forţând evacuări. Este de datoria noastră să rămânem alături de ucraineni”, a precizat Flavius Ilioni Loga, președinte Asociația LOGS.
În fiecare an, în 24 august, poporul ucrainean celebrează cea mai importantă sărbătoare naţională – Ziua Independenţei Ucrainei. În această zi, în 1991, Rada Supremă a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene de atunci a adoptat Declaraţia de Independenţă a Ucrainei, iar ca rezultat s-a format actualul stat ucrainean.
Trimite articolul
XFIRST THINGS FIRST !!! ALWAYS =
– 23 AUG 🙂
– HOMBRE day ?
– cu drapelul cum rămîne ?! Intreb si eu … pen comunitatea de cetititori in priesa !
-
Ai sarbaorit’o deja pe 12 iunie.
Daca zice logs ca-i datoria noastra, zic ca poate de fapt ar fi datoria compatriotilor lor sa-i ajute? Adica ma refer la cei foarte foarte multi cu masini foarte scumpe care s-au plimbat toata vara pe toate plajele mediteranei(pentru “geografii” de serviciu , puneti voi si marile ionica adriatica egee etc) si de fapt cam prin toata oiropa? zic ca cine a umblat prin concediu sau cu treaba poate spune cam cati ucraineni a intalnit si cat de “napastuiti” pareau. No, aia care are, sa-i ajute pe aia care n-are. Nu? si zic ca poate se mai si angajeaza ucrainenii astia? Nu? sau macar sa scrie un email catre “conducerea” tarii lor sa nu incalce drepturile minoritatii romane din ucraina? si sa puna si pe retelele de socializare niste apeluri publice? Nu? no, atunci ma scuzaț…
#bistroe
#🤪
am auzit ca si Zele se imbraca in tricolor de 1 decembrie
Care independenta????!!!