Teatrul Național din Timișoara, instituție publică de spectacol aflată în subordinea Ministerului Culturii, care reflectă prin spectacolele sale identitatea națională în frumusețea diferențelor, influențelor, tradițiilor, religiilor, etniilor care o compun, sărbătorește Ziua Națională a României alături de public.
Astfel, vineri, 1 decembrie, de la ora 19, la Studio UȚU va avea loc comedia „O noapte furtunoasă. Un exercițiu”, un spectacol care, în adaptarea și cu semnătura regizorală a Adei Lupu Hausvater, reia într-o formulă proaspătă, modernă, celebra poveste a lui I.L. Caragiale.
Seria spectacolelor pe care Teatrul Național le dedică Zilei Naționale a României în cadrul evenimentului „1 Decembrie Cultural”, organizat de Ministerul Culturii prin instituțiile din subordine, continuă sâmbătă, 2 decembrie, de la ora 18, la Sala Mare, unde va avea loc spectacolul-eveniment „Exod”, în regia lui Oskaras Koršunovas, o fabuloasă și neașteptată poveste despre șansa la identitate personală în spațiul exilului.
Cel de-al treilea spectacol cu care Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara sărbătorește 105 ani de la Marea Unire se reîntoarce la teatrul lui Caragiale. Astfel, marți, 5 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare va avea loc spectacolul Conul Leonida față cu Reacțiunea, în regia lui Felix Alexa, un spectacol modern despre absurdul burlesc al demagogiei dintotdeauna, până azi.
Cele trei spectacole dedicate Zilei Naționale a României se înscriu în seria evenimentelor organizate de Ministerul Culturii. Prin înscrierea la adresa de email office@tntm.ro, primii 40 de spectatori vor primi gratuit câte un loc la oricare dintre cele trei spectacole cuprinse în cadrul acestei sărbători.
Citiți principiile noastre de moderare aici!