Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, joi va avea loc ceremonial religios şi depuneri de coroane la Troiţa Eroului Pompier din Piaţa Romanilor începând cu ora 08:30, la care va participa personalul administrativ al unităţii. La ora 09:30 va avea loc, în zona Freidorf, la intersecţia străzilor Ovidiu Cotruș şi Vasile Georgevici, un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren, cu activarea Planului Roşu de Intervenţie. La eveniment va participa întreg personalul operativ ISU din municipiul Timişoara şi reprezentanți din cadrul MAI, al Ministerului Sănătăţii, al Regiei Autonome de Transport Timişoara şi a unităţilor hoteliere din zonă.
Vineri, între orele 09:00 și 11:00, curtea inspectoratului va avea porțile deschise, fiind așteptați în special copii. Cei mici vor putea vedea tehnica şi echipamentele de intervenţie ale pompierilor, vor participa la exerciţii şi demonstraţii ale luptătorilor cu focul şi vor primi reviste şi pliante privind prevenirea şi pregătirea împotriva dezastrelor.
Ziua de 13 septembrie a fost aleasă drept dată aniversară pentru curajul şi devotamentul celor peste 160 pompierilor militari, care au rezistat cu stoicism în faţa a 5.000 de ieniceri turci, în cadrul bătăliei din Dealul Spirii, din 1848. Compania de Pompieri din Bucureşti, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a săvârşit cea mai eroică faptă din istoria pompierilor militari, care în ciuda inferiorităţii numerice, nu au încetat lupta decât atunci când Kerim – Paşa, văzând că nu poate înfrânge rezistenţa garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofiţer care a propus încetarea focului.
Sarbatoare la pompieri: copiii au vizitat sediul ISU Banat
Citiți principiile noastre de moderare aici!